Producătorul chinez de drone EHang Holidings a început să vândă modelul său de taxi zburător EH216-S pe Taobao.
Un taxi zburător se va vinde la prețul de 2,39 milioane de yuani (332.060 de dolari), scrie Yahoo News, citat de Știrileprotv.
EHang a obținut certificarea aprobării de siguranță din partea autorității aviatice din China în octombrie.
Certificatul tipizat dovedeşte siguranţa şi navigabilitatea aparatului și a fost emis pentru o aeronavă construită de start-up-ul chinezesc EHang, unul dintre liderii mondiali din sectorul în plin avânt al mobilităţii aeriene urbane.
Este vorba despre primul eVTOL („Aeronavă electrică cu decolare şi aterizare verticale”, n.r.) din lume care a obţinut un astfel de certificat, a precizat compania, ceea ce face din China una dintre naţiunile fruntaşe în acest domeniu.
„Administraţia chineză pentru aviaţie civilă (CAAC) a emis certificatul tipizat pentru sistemul de aeronavă fără pilot EH216-S”, a precizat instituţia într-un comunicat.
Acest document indică faptul că vehiculul „îndeplineşte cerinţele de navigabilitate” şi „posedă capacităţile de siguranţă pentru operaţiuni cu echipaj uman” (cu oameni la bord, n.r.), a detaliat CAAC.