Tensiunile continuă între SUA și Iran: Americanii sunt gata de razboi după ce Teheranul a amenințat cu închiderea strâmtorii Ormuz

Tensiunile continuă între SUA și Iran: Americanii sunt gata de razboi după ce Teheranul a amenințat cu închiderea strâmtorii Ormuz
Foto: Hepta

Statele Unite şi Iran se pregătesc de război în Golful Persic. Teheranul ameninţă că va închide strâmtoarea Ormuz, rută prin care trece o cincime din transportul mondial de ţiţei, după embargoul petrolului iranian impus de Uniunea Europeană.

Republica islamică avertizează totodată că ar putea lovi ţinte americane din întreaga lume. Portavionul nuclear Abraham Lincoln a ajuns deja în Golf şi s-a aşezat pe poziţii de război.

Şeful comisiei pentru securitate naţională din Iran, Mohammad Kossari, a ameninţat că dacă vor fi întrerupte vânzările de petrol iranian, strâmtoarea Ormuz va fi închisă în câteva zile. Oficialul de la Teheran a mai adăugat că Iranul va avea grijă ca lumea să devină nesigură pentru americani, dacă aceştia vor avea chef de aventuri în Ormuz.

Washingtonul nu s-a lăsat intimidat de avertizările regimului condus de Mahmoud Ahmadinejad şi a dat asigurări că ruta navală va rămâne deschisă cu orice preţ. În acest sens, americanii au trimis deja în Golful Persic, prin strâmtoarea Ormuz, portavionul nuclear, Abraham Lincoln, de 100 de mii de tone şi care transportă 90 de avioane de luptă. Alături de portavionul american, în Golf se mai află şi o fregată britanică şi o navă de război franceză.

Flota occidentală din regiune dispune de avioane de luptă cu mai multă putere de atac decât întreaga forţă aeriană a Iranului, potrivit presei internaţionale.

Embargoul petrolului iranian anunţat de Uniunea Europeană a fost salutat şi de Israel, care a avertizat în mod repetat că ar putea ataca republica islamică dacă aceasta nu va renunţa la construirea armei nucleare. Sancţiunile vor intra în vigoare la 1 iulie, pentru a nu afecta prea rău economiile fragile din sudul Europei, precum Grecia şi Italia.

Comunitatea internaţională a făcut un apel pentru ca Teheranul să reia negocierile privind programul său nuclear, însă analiştii politici apreciază că odată cu embargoul petrolului, Iranul este mai îndârjit ca oricând în decizia de a construi o armă nucleară.

Tags: