Armata israeliană a tras mai multe focuri de armă către „indivizi înarmați” infiltrați în Platoul Golan, în apropierea barierei de securitate care se întinde de-a lungul frontierei cu Siria, potrivit afirmațiilor făcute de un purtător de cuvânt al forțelor militare israeliene, transmite AFP citat de Agerpres.
Aceeași sursă a anunțat că, în cursul acestui incident, niciunul dintre soldații israelieni nu a fost rănit. Alte detalii nu au fost dezvăluite până la această oră.
„Armata va continua să acționeze contra încălcării suveranității israeliene (asupra Golan) și acordului de separare a forțelor din 1974”, încheiat după războiul arabo-israelian din 1973, a adăugat același oficial.
Tensiunile de pe Platoul Golan nu sunt tocmai neobișnuite. Această zonă este ocupată încă din anul 1967 de Israel, care a și anexat ulterior Platoul Golan, în anul 1981. Cu toate acestea, anexarea nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internațională.
„The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00