”Serviciukl de grăniceri” din regiunea transnistreană nu i-a permis, marți, ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, să se deplaseze în localitatea Molovata Nouă, din stânga Nistrului, transmite Jurnal.md.
Pirkka Tapiola urma să participe la inaugurarea unui Oficiu al medicilor de familie din Molovata Nouă, renovat din fonduri europene, dar nu a reușit să treacă de așa-numiții ”grăniceri” transnistreni.
În timp ce membrilor delegației UE, care îl însoțeau, li s-a permis accesul în stânga Nistrului, mașina în care se afla Pirkka Tapiola a fost întoarsă din drum.
Primarul de Molovata Nouă, Valeriu Sandu, și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că șeful delegației UE nu a putut ajunge la eveniment din cauza acțiunilor separatiștilor transnistreni.
La rândul său, președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a declarat că regretă incidentul, evocând că și el are interdicție de a merge în localitățile raionului Dubăsari, aflate sub jurisdicția Chișinăului, prin același punct de trecere al separatiștilor. Policinschi a ajuns însă la Molovata Nouă, traversând Nistrul cu bacul.