„Are sânge pe mâini”: Contracandidații lui Trump au lansat atacuri dure pentru politica privind Siria care a dus la întărirea unor rivali precum Rusia și Iranul (FOTO)

Are sânge pe mâini: Contracandidații lui Trump au lansat atacuri dure pentru politica privind Siria care a dus la întărirea unor rivali precum Rusia și Iranul (FOTO)
Foto: Hepta

Politica externă și războiul din Siria au devenit teme principalele de campanie în vederea alegerilor prezidențiale din Statele Unite de anul viitor. Marți seară, cu ocazia unei dezbateri în cursa internă a Partidului Democrat, rivalii lui Donald Trump au lansat acuzații dure la adresa președintelui pentru decizia sa care a permis Turciei să invadeze nordul Siriei și să atace luptării kurzi.

Aceștia au făcut front comun în a condamna decizia liderului de la Casa Albă de a retrage trupele americane din nordul Siriei, afirmând că a pus în pericol aliații tradiționali kurzi și a întărit inamici precum Rusia sau Iranul.

Președintele american a primit din partea acestora calificative precum necugetat sau un pericol pentru interesele americane din întreaga lume.

Cu toate acestea, unul din candidații importanți, senatoarea progresistă Elizabeth Warren, a susținut că dacă va ajunge președinte va căuta să scoată trupele americane din Orientul Mijlociu. Aceasta, un candidat care se focusează pe politicile interne, nu a spus cu ce ar fi diferită față de Trump în gestionarea războiului din Siria, dar a catalogat politica externă a lui Trump drept dezordonată.

„S-a lipit de dictatori, a făcut decizii impulsive pe care de multe ori nici echipa sa nu le-a înțeles. A tăiat și a profitat de aliații noștri și s-a îmbogățit în dauna Statelor Unite”, a acuzat senatoarea democrată.

Foto: Hepta

Un alt candidat importantă, senatorul Bernie Sanders, l-a criticat pe Donald Trump pentru că și-a anunțat decizia de retragere pe Twitter.

„Ceea ce a făcut el a fost să distrugă abilitatea noastră de a face politică externă, de a avea politici militare, pentru că nimeni în această lume nu îl cred pe acest mincinos patologic”, a afirmat acesta.

Foto: Hepta

Trump și-a apărat decizia de a abandona poziția înrădăcinată a Statelor Unite în Siria prin planul său de a retrage SUA din războaiele „interminabile” din regiune. Dar criticii, inclusiv membri de vază din propriul Partid Republican, au nimit această decizie drept o trădare a kurzilor, aliații tradiționali care au dus greul în prima linie a luptei împotriva jihadiștilor din Statul Islamic.

Retragerea abruptă din nordul Siriei a permis invazia turcă în regiune și asaltul asupra luptătorilor kurzi, forțând peste 160.000 de persoane să își părăsească locuințele, conform ONU, și a crescut riscul unei reapariții a milițiilor islamice.

De asemenea, a permis dictatorului sirian Bashar Al-Assad, și aliaților ruși să intre în teritoriul kurd, oferind un loc în singura zonă din Siria care nu era la îndemănă odată în cei 8 ani de război civil.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`