După ce Vladimir Putin s-a oferit să medieze conflictul dintre Israel și Iran, Donald Trump i-a atras atenția că ar trebui să facă o prioritate din soluționarea războiului pe care îl duce cu Ucraina și abia apoi să își ofere serviciile de mediator altor state.
„El a propus să facă pe mediatorul. I-am spus: «fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți! Să ne ocupăm de mediere pentru Rusia mai întâi! Ok? Te poți ocupa de asta (conflictul din Orientul Mijlociu n.red) mai târziu»”, a spus Trump în declarații acordate presei la Casa Albă, potrivit Agerpres.
Trump continuă să dea declarații ambigue atunci când este întrebat despre o posibilă implicare a SUA în campania militară israeliană împotriva Iranului. Însă, președintele american a menționat că răbdarea sa „a ajuns la capăt” și că „este prea târziu” pentru negocieri cu Iranul, despre care a susținut că i-a cerut discuții.
„Probabil o voi face, probabil nu. Vreau să spun, nimeni nu știe ce voi face”, a răspuns Trump unei întrebări referitoare la un atac american asupra Iranului.
După șase zile în care Israelul nu a contenit în a lansa atacuri aeriene asupra oponentului său, Trump a spus că Iranul a rămas fără niciun fel de apărare antiaeriană și prin urmare, este o țară total neputincioasă pe plan militar. Armata israeliană a anunțat miercuri că din ziua lansării acestei ofensive militare a atacat peste 1.100 de ținte în Iran.
În acest context marcat de conflicte militare, Rusia a cerut Statelor Unite să nu se implice direct între Israel și Iran, avetizând că lumea se află la „milimetri distanță de o catastrofă” în urma atacurilor israeliene asupra infrastructurii nucleare a Iranului. Atacurile cresc riscul unor emisii radioactive ce ar putea depăși granițele acestei țări.
Rusia a transmis marți că, în urma contactelor cu Israel, țara din Orientul Mijlociu a dat de înțeles că nu dorește nicio mediere externă pentru o soluționare negociată a conflictului său cu Iranul. Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a confirmat miercuri că Israelul nu este dispus să negocieze cu Iranul și va continua campania de bombardamente până la atingerea obiectivelor, respectiv neutralizarea programului nuclear iranian și a stocurilor iraniene de rachete balistice.