Ucraina, presată să renunțe la arme și la NATO în schimbul păcii cu Rusia

Ucraina, presată să renunțe la arme și la NATO în schimbul păcii cu Rusia
Sursa Foto: Hepta

Rusia a solicitat Ucrainei să distrugă toate armele primite de la statele occidentale pentru a putea fi încheiat un acord de pace între cele două țări. Potrivit unei declarații recente a vice-ministrului rus de Externe, Aleksandr Grușko, acesta a explicat că eliminarea acestor arme este o condiție care trebuie îndeplinită pentru un armistițiu, relatează The Kyiv Independent, citat de către Observator News.

Oficialul rus nu a dat detalii concrete despre procedurile propuse, dar a subliniat că există anumite mecanisme care pot fi folosite pentru a distruge armele.

Rusia cere anexarea Crimeei și a regiunilor alăturate

Afirmațiile lui Grușko vin în contextul discuțiilor desfășurate la Istanbul, pe 2 iunie, unde Rusia a prezentat un document intitutal „memorandum de pace”, care conține mai multe condiții de îndeplinit pentru Ucraina, dacă aceștia vor ca războiul să ia sfârșit. Printre solicitările Kremlinului, cea mai dură este anexarea Crimeei și a regiunilor ocupate, dar și retragerea completă a trupelor ucrainene și demobilizarea armatei.

În plus, Rusia dorește ca Ucraina să renunțe definitiv la „prietenia” cu NATO, și să nu mai încerce să se alăture alianței, în această cerință, Putin își dorește ca Ucraina să oprească orice fel de colaborare cu serviciile de informații occidentale și să stopeze importul de arme.

Oficialul rus a mai declarat și că exportul de arme către Rusia ar putea fi un pericol pentru întreaga Europa, nu doar pentru Rusia, deoarece acesta consideră că armele pot fi vândute pe piața neagră.

Zelenski respinge toate cerințele impuse de Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a catalogat cerințele Rusiei drept un ultimatum inacceptabil. Potrivit acestuia, chiar și oficialii ruși consideră că aceste cerințe au fost făcute inteționat pentru a nu oferi o șansă reală Ucrainei de a stopa războiul.

În schimb, Zelenski a propus măsuri ușoare, cu caracter umanitar, precum schimbul de prizonieri, repatrierea copiilor deportați și garantarea dreptului de a adera la Uniunea Europeană și NATO. De asemenea, președintele de la Kiev, a mai cerut statelor occidentale folosirea activelor rusești înghețate pentru a reconstrui țara și a condiția ridicarea sancțiunilor de încetare a ostilităților.

Până în prezent, au avut loc doar două runde de negocieri, neatingând un acord politic, în urma acestora fiind repatriați doar câteva sute de persoane și eliberate alte câteva de prizonieri captivi de armata rusă.