Administrația Trump vrea să facă profit de pe urma războiului din Ucraina și pune UE să plătească echipamentul militar livrat armatei de la Kiev.
Donald Trump a declarat că intenţionează să vândă sisteme de apărare antirachetă Patriot către Uniunea Europeană care, mai departe, le va furniza apoi Ucrainei, după cum relatează dpa. El le-a spus acest lucru jurnaliștilor de la baza Andrews, de pe aerodromul militar de lângă Washington, descriind acordul drept o tranzacţie comercială.
„Uniunea Europeană plăteşte pentru asta. Noi nu plătim nimic pentru asta, dar le vom trimite… le vom trimite sisteme Patriot. (…) Nu am convenit încă asupra numărului, dar vor avea câteva pentru că au într-adevăr nevoie de protecţie”, a declarat Trump.
Donald Trump nu a spus ce ţări europene vor plăti pentru armele livrate Ucrainei şi nici nu a oferit detalii. El a spus că va avea o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Washington. Mark Rutte ajunge în Statele Unite în cursul zilei de luni.
Anterior, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Berlinul intenţionează să achiziţioneze sisteme de apărare antiaeriană Patriot, fabricate în SUA, care să fie livrate către Ucraina. Nici oficialul german nu a precizat câte astfel de sisteme va achiziționa. Volodimir Zelenski, a declarat ulterior că Germania a fost de acord să plătească două sisteme Patriot.
Săptămâna trecută, Donald Trump s-a declarat nemulțumit de Vladimir Putin care a refuzat să se angajeze în mod semnificativ în negocierile de pace. El a declarat că a aprobat o livrare de arme defensive către Ucraina. Până în prezent, Trump a refuzat să impună sancțiuni Rusiei sau să susțină alte măsuri pentru a-l determinat pe Putin să se așeze la masa negocierilor.
Mulți analiști au văzut în ezitările șefului de la Casa Albă o slăbiciune în fața rușilor și l-au acuzat că se lasă păcălit de Vladimir Putin care nu face decît să tragă de timp pentru a-și consolida poziția pe teritoriile ucrainene ocupate. În ultimele luni, Trump a refuzat să ia poziție împotriva atacurilor agresive ale lui Putin.
În cele din urmă, presat și din interiorul propriei administrații, el și-a schimbat atitudinea. A criticat comportamentul țarului de la Kremlin, despre care a spus că „vorbeşte frumos şi apoi bombardează pe toată lumea seara. Deci există o mică problemă acolo”. Chiar și așa, după aceste declarații, specialiștii în politică externă nu sunt tocmai siguri că a renunțat la politica pro-rusă. El este cunoscut pentru desele schimbări de poziție.
Ucraina se apără de invazia rusă la scară largă de mai bine de trei ani, în mare parte cu ajutorul armelor furnizate de aliaţii occidentali.