Trump spune că palestinienii se vor alătura „în cele din urmă” acordului de pace cu Israelul

Trump spune că palestinienii se vor alătura „în cele din urmă” acordului de pace cu Israelul
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Chris Kleponis

Preşedintele american Donald Trump a anunțat, marţi, că palestinienii se vor alătura în”cele din urmă” unui acord de pace cu Israelul, argumentând că susţinătorii lor politici şi financiari din Golf merg înainte cu stabilirea de legături cu statul evreu, transmite agenția de știri DPA.

Trump spune că palestinienii se vor alătura acordului de pace cu Israelul

Preşedintele Donald Trumpa declaratvineri că Bahreinul şi Israelul îşi vor normaliza relaţiile, la o lună după acordul istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite, conformAFP. La câteva zile distanță, oficialul a precizat căpalestinienii se vor alătura „în cele din urmă” acordului de pace cu Israelul.

”Altfel, vor rămâne pe din afară”, a declarat Trump, înainte de ceremonia de semnare a unui acord de normalizare a relaţiilor între Israel, pe de o parte, şi Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, de cealaltă parte.

”Palestinienii sunt foarte dificil de abordat”, a mai spus președintele Donald Trump.

Pe de altă parte, Trump a explicatfaptul că a tăiat mare parte din sprijinul financiar american acordat pentru palestinieni. De asemenea, el a precizat că susţine în continuare această politică.

”Palestinienii se vor alătura şi ei în cele din urmă… Şi veţi avea pace în Orientul Mijlociu fără a fi proşti, fără a împuşca şi a omorî pe toată lumea şi a împrăştia sânge peste tot pe nisip”, a precizat Trump, conform Fox News.

”Ceea ce vedeţi acum este începutul sfârşitului conflictului israeliano-arab”

Și ginerele său Jared Kushner, consilier al preşedintelui american şi responsabil pentru planul de pace israeliano-palestinian s-a arătat la fel de optimist în ceea ce privește această politică.

”Cred că ceea ce vedeţi acum este începutul sfârşitului conflictului israeliano-arab”, a declarat Kushner, în cadrul unei intervențiila NBC.

Kushner a mai vorbit și despre acordurile de normalizare a relaţiilor Israelului cu EAU şi Bahrein despre care el crede că ”vor face Orientul Mijlociu mult mai stabil pe termen lung”.

Din punctul de vedere al lui Kushner, problema palestiniană, care nu va fi discutată la ceremonia de semnare de marţi, nu este ”atât de complicată”cum susţin unii, a mai spus el.

Reamintim faptul că normalizarea relaţiilor între Israel şi aliaţii SUA din Orientul Mijlociu, printre care şi bogatele monarhii din Golf, este un obiectiv-cheie al strategiei regionale a lui Trump pentru izolarea Iranului, duşman declarat al SUA şi al Israelului. Bahreinul şi Israelul împărtăşesc cu alte ţări arabe din regiune aceeaşi ostilitate faţă de Iran, pe care Manama îl acuză de folosirea comunităţii șiitedin Bahrein împotriva dinastiei sunite la putere.

Cu prilejul unei vizite a şefului diplomaţiei americane, Mike Pompeo, la Manama, la sfârşitul lui august, regele Bahreinului a reafirmat că ţara sa susţine crearea unui stat palestinian, părând implicit să respingă apelul Washingtonului la stabilirea rapidă de relaţii cu Israelul.

”Timp de mulţi ani lungi am investit în pace, iar acum pacea va investi în noi; vom aduce investiţii cu adevărat majore în economie Israelului, iar acest lucru este foarte important”, a declarat Netanyahu într-un mesaj video în ebraică.

Tags:
Ultima oră
19:12 - Rareș Bogdan, reales în funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Ceilalți trei prim-vicepreședinți propuși de echipa Cîțu nu au avut contracandidat
19:09 - Daniel Fenechiu: Florin Cîțu a spus că prioritatea este refacerea coaliției / Nu cred că se pune problema unei „epurări” în PNL. Personal cred că ar trebui analizată conduita manifestată sâmbătă la adresa lui Klaus Iohannis (VIDEO)
18:45 - Loto 6/49. Rezultate Loto 6/49, Joker, Noroc Plus și Super Noroc
18:33 - Cristian Diaconescu, despre prezența lui Klaus Iohannis la Congresul PNL: Cerere de implicare din partea partidelor va fi întotdeauna. Este decizia Președintelui dacă și câți pași face într-o direcție sau alta (VIDEO)
18:05 - În Timișoara ar putea fi instituită carantină de noapte pentru persoanele nevaccinate. Rata de infectare din oraș a trecut de pragul de 6
17:17 - Masca redevine obligatorie în spațiile deschise aglomerate din Capitală. Noi măsuri în București, de la miezul nopții
17:04 - Ionel Dancă, filmat când le arăta mai multor liberali cum să voteze (VIDEO)
16:51 - Fetiță de 13 ani, găsită moartă într-o pădure din Bistrița-Năsăud. Ea fusese dată dispărută sâmbătă seară
16:32 - Un bărbat a fost arestat preventiv pentru sechestrarea unei fete și pentru tentativă de viol, la Hunedoara
16:04 - Ludovic Orban: Președintele PNL va avea demisia mea la dispoziție, luni dimineață. Există riscul major ca PNL să piardă poziția de președinte al Camerei Deputaților