Scanări de înaltă rezoluție îi determină pe arheologi să creadă că mormântul lui Tutankhamon conține pasaje către două camere ascunse, inclusiv una în care ar putea fi mormântul reginei Neferititi, informează Reuters.
Dacă se va doveni reală, descoperirea va fi cea mai importantă din acest secol și va arunca o nouă lumină asupra unei perioade pline de mister din istoria Egiptului, în ciuda interesului internațional manifestat față de aceasta de-a lungul timpului.
Arheologul britanic Nicholas Reeves a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută la Cairo că, în opinia sa, mausoleul lui Tutankhamon a fost la început ocupat de Nefertiti, despre care unii experți susțin că ar fi mama lui vitregă, și că mormântul ei a rămas intact în spatele unui zid despărțitor vreme de peste 3.000 de ani.
”Dacă este adevărat, atunci suntem în fața unui eveniment mai mare decât descoperirea lui Tutankhamon însuși. Aceasta ar fi cea mai importantă descoperire a secolului XXI”, a spus Ministrul egiptean al Antichităților, Mamdouh al-Damaty.
Acesta a mai susținut că următorul pas este realizarea de teste radar la fața locului, acțiune care ar urma să înceapă într-un interval cuprins între o luna și trei luni.