PSD a obținut cele mai multe voturi în județul Tulcea, la alegerile parlamentare de duminică. Candidaţii social-democrați au obţinut 32% şi sunt urmaţi la o diferenţă de circa 500 de voturi de cei ai PNL, cu 29%, potrivit numărătorii paralele efectuate de organizaţia judeţeană a liberalilor.
Preşedintele filialei teritoriale a PNL, Ştefan Ilie, a declarat pentru Agerprescă în urma centralizării rezultatelor din circa 50% din secţiile de votare din judeţ, reprezentanţii PSD au obţinut 32% din voturi, cei ai PNL, 29%, iar cei ai Alianţei pentru Unirea Românilor, 12%.
Ştefan Ilie a apreciat că prezenţa la vot înregistrată în judeţul Tulcea a fost influenţată de pandemie şi de condiţiile meteorologice.
„Prezenţa înregistrată în municipiul Tulcea este acceptabilă în raport cu cea din judeţ, care este scăzută faţă de restul ţării. Probabil că pandemia şi timpul nefavorabil au influenţat prezenţa la urne”, a spus el.
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, duminică, 27,67% din persoanele cu drept de vot din judeţul Tulcea s-au prezentat la urne.