Turcia: Doi jurnaliști, condamnați la închisoare pentru că au ilustrat un editorial cu caricaturi cu Mahomed

Turcia: Doi jurnaliști, condamnați la închisoare pentru că au ilustrat un editorial cu caricaturi cu Mahomed
Foto: lemonde.fr

Doi jurnalişti din Turcia au primit o condamnare de câte doi ani de închisoare, pentru că au preluat într-un editorial caricaturi cu Mahomed din publicaţia satirică franceză Charlie Hebdo, informează Le Figaro.

Avocatul celor doi a anunțat că va face recurs în cazul sentinţei care a fost pronunțată de o instanță din Istanbul.

În ianuarie 2015, Hikmet Cetinkaya şi Ceyda Karan au folosit două versiuni ale unor caricaturi cu Mahomed, publicate în Charlie Hebo, pentru a ilutra un editorial care a apărut în ediţia print a ziarului Cumhuriyet, care se opune regimului islamo-conservator al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Caricaturile incriminate îl înfăţişează pe Mohamed cu lacrimi în ochi, ţinând o pancartă cu mesajul "Je sunt Charlie".

Cei doi jurnaliști au fost acuzaţi de "incitare la ură" şi "insulte la adresa valorilor religioase".