Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirill Budanov, și-a exprimat sâmbătă convingerea că schimbul de prizonieri dintre Rusia și Ucraina va avea loc în curând, săptămâna viitoare, conform Agerpres.
În negocierile care au avut loc vineri, la Istanbul, în Turcia, dintre Ucraina și Rusia, s-a ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri, mai exact 1.000 pentru 1.000.
„Sper să se întâmple asta săptămâna viitoare (…)”, a declarat șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, pentru mass-media ucraineană TSN.
De asemenea, ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov, care a condus delegația Kievului, a declarat vineri că știe data schimbului. Cu toate acestea, el nu o va dezvălui.
Vadim Skibiţki, reprezentant al serviciilor secrete militare ucrainene, a anunțat la rândul său că procesul de returnare a prizonierilor de război „a început oficial”.
Dacă acestea se vor concretiza, atunci ar reprezenta cel mai amplu schimb de prizonieri de la începutul conflictului care durează de peste trei ani. Schimbul de prizonieri convenit a reprezentat singurul rezultat concret al discuțiilor purtate vineri în Turcia.