Ucraina acuză Rusia că a plantat până la 500 de mine sovietice în Marea Neagră

Ucraina acuză Rusia că a plantat până la 500 de mine sovietice în Marea Neagră
Sursa Foto: Hepta/ Aleksey Nikolskyi / Sputnik

Ucraina susține că Rusia a împrăștiat între 400 și 500 de mine vechi sovietice în Marea Neagră. Ancorele minelor sunt smulse  în timpul furtunilor și din această cauză ajung să plutească în derivă – făcând imposibil exportul de mărfuri din porturile Ucrainei.

Sute de mine plutesc în derivă în Marea Neagră

Purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa, Serhiy Bratchuk, afirmă că Rusia a „creat o criză alimentară în lume” prin blocarea porturilor, adăugând că Rusia folosește un „alibi informațional” dând vina pe Ucraina pentru criza alimentară, scrie BBC.

Porturile Ucrainei de la Marea Neagră au fost blocate de la începutul războiului din 24 februarie, Ucraina suspendând exporturile vitale de cereale, iar oficialii spun că 20 de milioane de tone de cereale sunt acum blocate în țară.

ONU spune că unele țări s-ar putea confrunta cu foamete pe termen lung dacă exporturile Ucrainei nu sunt restabilite la nivelurile de dinainte de război. Rusia s-a oferit să deschidă un coridor prin Marea Neagră pentru transporturile de alimente, în schimbul unei relaxări a sancțiunilor.

Ucraina a impus restricţii temporare pentru exporturile de cereale pe calea ferată spre România şi Republica Moldova, pe fondul numărului ridicat de vagoane care se află la punctele de trecere ale frontierei, a anunţat vineri firma de consultanţă APK-Infrom, conform Reuters.

Restricții la exporturile de cereale spre România

Conform informaților furnizate de firma de consultanță, restricţiile în ceea ce privește exporturile de cereale pe calea ferată spre România au început în data de 4 mai. De asemenea, în ziua următoare, au fost adăugate restricţii şi spre Republica Moldova şi spre porturile ucrainene de la Dunăre, informează protv.ro.

Ucraina a fost nevoită să utilizeze calea ferată ca rută pentru exporturile de cereale, după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de către Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`