Ucraina: Declarațiile privind eliberarea Iuliei Timoșenko au fost retractate

Ucraina: Declarațiile privind eliberarea Iuliei Timoșenko au fost retractate

UPDATE: 15:03: Declaraţiile privind eliberarea, sâmbătă, din închisoare a fostului premier ucrainean şi lider al opoziţiei Iulia Timoşenko au fost retractate, relatează Sky News.

Informaţiile iniţiale, care anunţau eliberarea din închisoare a lui Timoşenko, au fost clarificate de purtătoarea de cuvânt a acesteia, Nataşa Lisova, care a precizat că decizia parlamentară stipulează că ea trebuie eliberată imediat.

Inițial, mai multe surse au precizat că fostul premier a fost eliberat din închisoare, sâmbătă, în urma semnării unei rezoluții de către Parlamentul ucrainean.

Fostul premier Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru semnarea contractelor de livrare a gazelor din Rusia. Timoşenko a respins acuzaţiile în nenumărate rânduri şi a afirmat că a fost condamnată din motive politice.