INCREDIBIL… Reuniune la nivel înalt în Ucraina, după un clip făcut în joacă de un Youtuber român. Kievul anchetează ”o activitate ilegală, care amenință integritatea teritorială și suveranitatea țării” (VIDEO)

INCREDIBIL... Reuniune la nivel înalt în Ucraina, după un clip făcut în joacă de un Youtuber român. Kievul anchetează ''o activitate ilegală, care amenință integritatea teritorială și suveranitatea țării'' (VIDEO)

La Kiev a avut loc, marți, reuniunea la nivel înalt anunțată de Anatoli Matios, procurorul militar şef al Ucrainei, după ce pe Youtube a fost urcat un clip propagandistic în care România ar anexa partea ucraineană a Bucovinei, imediat după ce Rusia ar ataca Ucraina.

Asta deși, în descrierea clipului de pe Youtube, autorul precizează că „acest video reprezintă un prolog pentru un e-book în curs de apariţie”. Autorul este, de fapt, un „simplu Youtuber român”, aşa cum el însuşi se declară, numele său fiind Dan Ionescu sau „Dan Magicul”.

Uimit de amploarea reacțiilor pe care le-a stârnit în Ucraina cu filmulețul său, Dan Ionescu a glumit, spunând că se consideră ”un trol mai bun decât Trump, dat fiind că clipul meu a fost luat în serios de ucraineni”.

Reuniune la nivel înalt în Ucraina, după un clip făcut în joacă de un Youtuber român

Într-un comunicat emis de Biroul Procurorului general al Ucrainei, se precizează că în cadrul reuniunii s-a discutat despre ancheta preliminară desfășurată în cadrul procedurilor penale. Comunicatul face referire inclusiv la persoane neidentificate care ”au comis atacuri asupra integrității teritoriale a Ucrainei”. Se face, totodată, referire și la un articol din Codul penal din Ucraina ce pedepsește ”încălcări privind integritatea teritorială și inviolabilitatea Ucrainei”, ”acțiuni deliberate întreprinse pentru a schimba limitele teritoriului sau frontierei de stat a Ucrainei” și ”distribuirea de materiale de pregătire a astfel de acțiuni”.

”Reuniunea a convenit asupra unui plan de investigație prealabilă. Unități operaționale ale Serviciului de Securitate al Ucrainei au primit ordin să efectueze acțiuni specifice pentru a stabili circumstanțele infracțiunii și toate persoanele implicate”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, în cadrul reuniunii s-au mai trasat sarcini pentru alte instituții, să ia măsuri comune pentru a ”opri această activitate ilegală, care amenință integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”.

La întâlnire au participat, printre alții, președintele interimar al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Ivan Bakanov, șeful interimar al Departamentului Investigații al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Alexander Kravchenko, președintele Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, Alexander Alekseenko, și ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Viktor Bondar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:13 - MAE: 4 români dispăruți în inundațiile din Spania încă sunt căutați. Restul de 12 au fost găsiți și sunt în siguranță
20:01 - Alegeri prezidențiale în R. Moldova: Record de voturi în diaspora / Serverele CEC au fost ţinta unui atac cibernetic / Alerte false cu bombă la secții de votare din România, Marea Britanie și Germania (VIDEO, GALERIE FOTO)
19:45 - Burduja, despre pregătirile pentru iarnă: La gaze noi stăm bine, dar la energia electrică vom importa cel mai probabil. România, în peste 30 de ani, nu a investit în noi capacități de producție (VIDEO)
19:19 - Burduja: România are al patrulea cel mai ieftin gaz din UE / Trecem iarna fără să ne fie teamă de facturi. Menținem schema de compensare – plafonare până în aprilie (VIDEO)
18:59 - Mureș: 4 morți într-un grav accident produs în localitatea Gornești
18:30 - Cristina Rizea (PSD): Ciucă și soția lui au pensii imense / În programul de guvernare al PNL nu veți găsi nici măcar un cuvânt despre pensii sau protecția socială
17:54 - Adrian Câciu: Nicolae Ciucă bate câmpii cu grație, agresiv și penibil. Dacă nu era PSD la guvernare, România era în faliment, acolo unde a lăsat-o PNL în toamna lui 2021
17:38 - Lasconi: Spunea Ciolacu că justiţia funcţionează. Poate pentru prietenii lui… Justiția a devenit o maşină de spălat, care-i albeşte pe toţi corupţii şi devin imaculaţi, apoi se închide totul cu prescrierea (VIDEO)
17:11 - Theodor Paleologu: România pot să spun că are doi președinți și doar de unul putem fi mândri
16:44 - Drulă (USR): Dacă Ciolacu ajunge la Cotroceni e începutul unui regim autocratic, o să se lase frigul peste România / Lasconi e singura figură luminoasă din afara sistemului (VIDEO)