UE intervine în VENEZUELA: „Vorbim de zile, și nu de săptămâni”

UE intervine în VENEZUELA: „Vorbim de zile, și nu de săptămâni”
sursă foto: cnn.com

Uniunea Europeană pregătește o nouă „declarație comună”, în care îndeamnă la convocarea rapidă de alegeri în Venezuela, relatează AFP preluată de Agerpres.

Decizia vine în contextul în care mai multe state ale blocului comunitar, cum ar fi Franța, pledează deja pentru recunoașterea lui Juan Guaido, liderul opoziției care s-a autoproclamat drept președinte în exercițiu, până la organizarea de noi alegeri, și care se bucură deja de susținerea mai multor actori importanți, precum SUA, Canada și Marea Britanie.

În orice caz, tensiunile sociale au atins un nivel fără precedent, în condițiile în care statul deja măcinat economic este traversat de mișcări de stradă de amploare împotriva dictatorului Maduro, care nu vrea să renunțe la putere, bucurându-se de sprijinul armatei, dar și de cel al Rusiei și Chinei.

O sursă diplomatică din cadrul UE au declarat că doresc ca aceste alegeri să fie convocate imediat și să fie programate pentru viitorul apropiat. După reuniunea reprezentanților din cele 28 de state membre, aceeași sursă a mai precizat că este vorba de zile, nu de săptămâni.

O altă sursă confirmă că, în UE, există un sprijin puternic pentru inițiativa de a trimite un nou semnal către dictatorul Nicolas Maduro. Aceasta a explicat că serviciul diplomatic al UE este responsabil de pregătirea textului care va trebui să fie aprobat de către toate statele membre.

Dacă Guvernul Maduro nu va răspunde favorabil cererii UE, mai multe state europene, printre care Germania și Spania sunt gata să-l susțină și ele pe Juan Guaido, liderul autoproclamat al Venezuelei.

Există, totuși, și state mai reticente. Spre exemplu, Grecia ezită să adere la lansarea unui astfel de ultimatum.

În orice caz, mai multe ţări doresc acum să se meargă mai departe de acest text prudent, pentru a accentua presiunea asupra lui Nicolas Maduro în vederea organizării de noi alegeri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`