Cum și-a înscenat moartea un bărbat pentru o aventură cu amanta sa. Ce pedeapsă a primit acesta

Cum și-a înscenat moartea un bărbat pentru o aventură cu amanta sa. Ce pedeapsă a primit acesta
Foto simbol / Sursa: Freepik

Un bărbat din Wisconsin, care a dispărut vara trecută după ce a răsturnat intenționat caiacul pe un lac, lăsându-și soția și cei trei copii pentru a pleca la o femeie cunoscută online, a fost condamnat la închisoare.

Judecătorul a impus o pedeapsă mai severă decât cea solicitată de procurori, explicând că acțiunile sale au creat confuzie autorităților timp de aproape trei luni, informează CNN, citat de Click!

Cuprins:

  • Cum a plănuit acesta „moartea”
  • Ce condamnare a primit bărbatul

Cum a plănuit acesta „moartea”

Ryan Borgwardt, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a dispărut în august 2024, după ce le-a spus celor din jur că merge la o plimbare cu caiacul pe Green Lake, situat la aproximativ 160 de kilometri de Milwaukee.

La început, cazul a fost considerat un posibil înec, iar autoritățile au organizat o vastă operațiune de căutare care a durat 58 de zile. Totuși, absența corpului și anumite dovezi, inclusiv faptul că a obținut un pașaport nou cu câteva luni înainte au determinat anchetatorii să suspecteze că și-a înscenat moartea.

De fapt, Borgwardt a răsturnat intenționat caiacul, a lăsat actele de identitate în apă, a folosit o barcă gonflabilă pentru a ajunge la țărm și a plecat cu o bicicletă electrică spre Madison. De acolo, a luat un autobuz spre Canada și apoi a zburat în Europa, stabilindu-se în Georgia, unde s-a întâlnit cu o femeie din Uzbekistan.

Ce condamnare a primit bărbatul

În noiembrie, anchetatorii au reușit să ia legătura cu el, iar în decembrie s-a întors în Statele Unite, unde a fost pus sub acuzare pentru obstrucționarea justiției.

În instanță, Borgwardt a declarat că regretă faptele sale, însă judecătorul Mark Slate a considerat că fapta a avut consecințe grave și a decis o condamnare de 89 de zile, exact perioada cât a fost dat dispărut.

Pe lângă închisoare, bărbatul a plătit 30.000 de dolari pentru a acoperi costurile operațiunilor de căutare. Soția sa, cu care fusese căsătorit de 22 de ani, a cerut divorțul la câteva luni după incident.

Procurorul a declarat că întreaga schemă a fost gândită pentru a-i induce în eroare pe toți cei apropiați, inclusiv printr-o poliță de asigurare de viață și alte pregătiri făcute înainte de dispariție.