Un avion Lufthansa, reținut la sol în Minsk după o ”alertă de securitate”

Un avion Lufthansa, reținut la sol în Minsk după o ”alertă de securitate”

Compania aeriană germană Lufthansa a declarat că a întârziat luni plecarea unui zbor din Minsk către Frankfurt după ce a primit un „avertisment de securitate”, la o zi după aterizarea forțată peste Belarus.

Zborul a decolat în cele din urmă spre Frankfurt după reînnoirea verificărilor, cu toți pasagerii la bord, scrie thelocal.de.

„Zborul a decolat în urmă cu 10 minute”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene pentru AFP, în jurul orei 13.30 GMT, la o zi după o aterizare forțată în Belarus. „Toți pasagerii erau la bord, conform planificării”.

Compania aeriană a anunțat întârzierea luni dimineață, spunând că autoritățile locale din Belarus au dorit să efectueze un control de securitate.

„Urmăm instrucțiunile autorităților locale care efectuează percheziții din nou înainte de plecare și efectuează din nou controale de securitate asupra pasagerilor ”, a spus un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Lufthansa a spus că toate bagajele și mărfurile au fost scoase din avion, în care se aflau 51 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului.

„Regretăm neplăcerile pentru pasageri, dar securitatea pasagerilor, a echipajului și a avionului au prioritate maximă la Lufthansa”, a spus purtătorul de cuvânt.

La scurt timp după ce Lufthansa și-a lansat declarația, aeroportul din Minsk a declarat pe canalul său Telegram că „toate măsurile necesare” pentru a verifica avionul/

„Informațiile despre un atac terorist, care au fost primite pe e-mail-ul aeroportului, nu au fost confirmate”, se spune în document. „Avionul este pregătit pentru decolare, bagajele sunt încărcate, îmbarcarea a fost anunțată pentru zborul Lufthansa LH1487 Minsk-Frankfurt.”

Alerta de securitate a venit la o zi după ce un zbor Ryanair de la Atena la Vilnius, purtând jurnalistul disident Roman Protasevich, a fost deviat în timp ce se afla în spațiul aerian bielorus din cauza unei presupuse amenințări cu bomba.

Însoțit de un avion de vânătoare din Belarus la ordinul liderului autoritar Alexander Lukașenko, avionul a aterizat la Minsk, unde Protasevici a fost arestat.