Un bărbat căzut pe șine la metroul din New York a fost salvat cu câteva clipe înainte de sosirea trenului (VIDEO)

Un bărbat căzut pe șine la metroul din New York a fost salvat cu câteva clipe înainte de sosirea trenului (VIDEO)
Foto: Captuar video/ Twitter

Un ofițer de poliție din New York și o altă persoană au salvat un bărbat căzut pe șine cu câteva clipe înainte de sosirea în stație a unui metrou, potrivit Fox News.

Bărbatul aștepta metroul într-o stație din Bronx când și-a pierdut cunoștința și a căzut de pe peron, direct pe șine.

NYPD a postat pe pagina de Twitter imaginile surprinse de o cameră de supraveghere.

„Polițiștii din NYPD îi ajută pe newyorkezi cu orice preț!”, potrivit NYPD.

Un ofițer NYPD a sărit pe șine pentru a-l ridica pe bărbat în timp, iar cei care au asistat la scenă i-au spus „să se grăbească”.

O altă persoană a sărit de pe peron pentru a-l ajuta pe polițist să-l ridice pe bărbat. Cei doi au reușit să-l tragă în timp ce se vedea un metrou intrând în stație.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`