Un bărbat s-a vindecat de HIV după ce a primit tratament pentru leucemie: „Nu m-am gândit niciodată că voi trăi să văd ziua în care nu voi mai avea HIV”

Un bărbat s-a vindecat de HIV după ce a primit tratament pentru leucemie: „Nu m-am gândit niciodată că voi trăi să văd ziua în care nu voi mai avea HIV”
Foto simbol - Pixabay

Un bărbat în vârstă de 66 de ani s-a vindecat de HIV, abia după ce a primit tratament pentru leucemie. Potrivit medicilor este doar al patrulea caz de acest fel.

Pacientul a primit un transplant de măduvă osoasă pentru tratarea leucemiei de la un donator care era rezistent în mod natural la virus.

Un bărbat s-a vindecat de HIV după ce a primit tratament pentru leucemie

Bărbatul a trăit cu HIV din anii ’80, iar acum a primit un transplant de măduvă osoasă pentru tratarea leucemiei de la un donator care era rezistent în mod natural la virus. Acesta a fost monitorizat îndeaproape după transplant, iar nivelurile de HIV au devenit nedetectabile în organismul său.

El se află în remisie de peste 17 luni și deja a încetat să mai ia medicamente împotriva HIV, informează BBC.

Pacientul vindecat a preferat să rămână anonim, dar este cunoscut sub numele de pacientul „City of Hope/Orașul Speranței”, după numele spitalului în care a fost tratat în Duarte, California.

Mulți dintre prietenii săi au murit din cauza HIV în epoca în care medicamentele antiretrovirale nu le puteau oferi oamenilor o speranță de viață aproape normală.

Când am fost diagnosticat cu HIV în 1988, la fel ca mulți alții, am crezut că este o condamnare la moarte. Nu m-am gândit niciodată că voi trăi să văd ziua în care nu voi mai avea HIV”, a declarat bărbatul.

La nivel mondial, 38 de milioane de oameni au fost diagnosticaţi cu HIV şi doar în patru cazuri se poate vorbi de o vindecare documentată ştiinţific. Experții au descoperit şi două cazuri de femei care au învins cumva virusul în mod natural.