Un bolnav psihic cu cetățenie română a distrus mai multe săli de operație dintr-un spital italian

Un bolnav psihic cu cetățenie română a distrus mai multe săli de operație dintr-un spital italian
Foto: Pixabay

Un bărbat cu cetățenie română a distrus mai multe săli de operație dintr-un spital italian, relatează cotidianul La Nazione. Acesta fusese internat pentru că acuza probleme cardiace.

Autoritățile locale susțin că bărbatul în vârstă de 50 ani, pacient al Spitalului San Bartolomeo din Sarzana, provincia La Spezia, regiunea Liguria a vandalizat patru săli de operaţie, în care a intrat, pe timp de noapte, când în spațiile amintite nu erau cadre medicale.

Acesta a descărcat unele dintre extinctoarele care se aflau în unitatea sanitară. Praful de stingere a incendiilor s-a răspândit pe utilaje și echipamente sanitare făcându-le inutilizabile fără o curățare temeinică.

După pagubele făcute, intervențiile chirurgicale au fost amânate pentru o zi

Nui se cunosc cauzele acestui vandalism care l-a costat pe bărbat un dosar la poliție pentru avarierea și întreruperea serviciului public.

După declanșarea alarmelor interne, acesta a reușit să evadeze dar carabinierii l-au găsit, vorbind incoerent. Era ascuns printre mașinile parcate încă cu unul dintre stingătoarele folosite. Manifesta, conform polițiștilor, o evidentă confuzie și a pretins că este urmărit de patru persoane ceea ce i-a determinat pe oamenii legii să îl interneze la Psihiatrie.

22 operații, reprogramate din cauza distrugerilor

Au fost amânate din cauza incidentului 12 operaţii oftalmologice, patru operaţii de urologie și patru intervenţii de chirurgie plastică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`