Deputatului rus Ivanovsk, Roman Efremov nu i s-a permis, în noaptea de 27 spre 28 decembrie 2017, intrarea în R. Moldova, fiind întors de pe Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat Poliția de Frontieră a Moldovei, la solicitarea portalului Deschide.md.
„Persoanei vizate nu i-a fost permisă intrarea în R. Moldova. Acesta a sosit cu cursa Moscova-Chișinău, în noaptea de 27 decembrie spre 28 decembrie 2017. La controlul de frontieră a declarat că nu are un scop anumit în R.Moldova. Din spusele acestuia, intenționa să petreacă sărbătorile în R.Moldova, însă nu a putut prezenta alte documente care să confirme intențiile sale. Cu aceeași cursă, persoana în cauză a fost întoarsă în Federația Rusă”,a declarat purtătorul de cuvânt, Raisa Novițchi.
Ulterior, într-opostare pe Facebook, Efremov s-a plâns de faptul că i s-a interzis fără temei accesul în Republica Moldova. Acesta susține că intenționa să sărbătorească Anul Nou la Chișinău și peste câteva zile să se întoarcă în Federația Rusă.
Efremov a mai scris în postarea sa că Poliția de Frontieră i-a luat pașaportul și i l-a returnat abia după 7 ore! Potrivit Poliției de Frontieră, deputatului rus i s-a returnat imediat paşaportul, iar așteptarea de 5 ore, nu 7, s-a datorat exclusiv orei la care avea zbor spre Moscova.
Roman Efremov și-a vărsat în continuare năduful, afirmând că Republica Moldova este „un stat minuscul”, iar măsurile de interzicere a accesului în țară pentru cetățenii ruși se aplică fără vreo legătură cu securitatea națională, încălcarea legilor sau alte motive fondate.
În fapt, în perioada 2016-2017, Federaţia Rusă a fost pe locul al șaselea după numărul de cetățeni cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova. Dar cazurile cu implicarea cetățenilor ruși sunt cele mai mediatizate, deoarece autoritățile și presa din Rusia se revoltă cel mai mult când ruşilor le este refuzată intrarea în R. Moldova.