Orașul Ar Rutba din vestul Irakului, aflat din 2014 sub controlul grupării ISIS, situat pe drumul principal dintre Bagdad și frontiera cu Iordania, a fost asaltat de forțele irakiene.
"În urmă cu câteva ore, aproape o treime din oraș era curățată" de orice prezență jihadistă, a afirmat purtătorul de cuvânt al operațiunii militare americane împotriva SI, colonelul Steve Warren, care s-a exprimat prin videoconferință de la Bagdad, informează Agerpres.
Jihadiștii au fost puțin numeroși, "200-250 după cele mai înalte estimări", și "nu au opus" o rezistență foarte puternică în fața înaintării forțelor irakiene, a informat purtătorul de cuvânt, în opinia căruia orașul urmează să fie complet liber de orice prezență jihadistă "foarte curând".
Potrivit purtătorului de cuvânt american, în provincia respectivă au mai rămas "câteva sute, aproape o mie" de jihadiști.
Pentru militarii americani, pierderea orașului Ar Rutba îi privează pe jihadiști de o "zonă de sprijin" pentru operațiunile lor din provincia sunnită Al Anbar, în care forțele irakiene au angajat o ofensivă majoră împotriva ISIS.
Majoritatea forțelor SI din Irak, "între 10.000 și 12.000", sunt în prezent "concentrate în jurul orașelor Mosul și Tal Afar, în provincia Ninive din nordul țării, a mai spus colonelul Steve Warren.