O cursă obișnuită cu avionul s-a transformat într-o mare zarvă, după ce un pilot a rămas blocat în toaleta unui avion care zbura spre New York, și a rugat un pasager să bată în ușa de la carlingă pentru a anunța, informează New York Post.
Cu puțin timp înainte să ajungă pe aeroportul LaGuardia, pilotul a mers la toaletă și nu a mai putut deschide ușa. A cerut ajutor și a fost auzit de un pasager, căruia i-a spus o parolă și l-a rugat să meargă la carlingă să ceară ajutor. Aici lucrurile s-au complicat, întrucât copilotul s-a speriat în momentul în care a auzit vocea pasagerului și a luat legătura imediat cu turnul de control, avertizând că cineva cu „puternic accent străin” încearcă să intre în carlingă.
„Căpitanul a dispărut în spate şi cineva cu un puternic accent străin încearcă să intre în carlingă”, a a spus el. „Ceea ce mi s-a spus este – căpitanul a rămas blocat în toaletă şi cineva cu un puternic accent străin îmi dă o parolă pentru a avea acces în carlingă și nu am de gând să îl las”, a comunicat copilotul.
Când avionul a aterizat, la sol se aflau FBI-ul și autoritățile din aeroport, care au discutat cu pasagerul și au realizat că a fost vorba de o neînțelegere.