Eveniment - 02 dec, 22:35
„Mă prăbuşesc în ocean cu 200 de pasageri” a fost mesajul transmis de un pilot italian soţiei sale, după o ceartă aprinsă. Speriată, femeia s-a adresat imediat autorităţilor, informează B1 TV.
Poliţiştii italieni l-au ridicat pe pilotul cu gânduri sinucigaşe din cabina avionului, cu numai câteva minute înainte de a decola. Bărbatul urma să efectueze o cursă de la Roma spre Japonia.
Pilotul a fost suspendat din funcţie câteva luni şi va fi testat psihologic, scrie ziarul Il Messagerro.
Anul trecut, un pilot depresiv a prăbuşit în mod intenţionat un avion al companiei Germanwings, în Alpii Francezi. 150 de oameni au pierit atunci.
#DIRECT_ONE_8nqgbs#