Un român a ajuns să fie considerat erou într-o localitate din Italia, după ce a fost rănit în timp ce încerca să oprească doi bărbați care jefuiau o tutungerie aflată într-o localitate din Calabria, informează activenews.ro.
Numele lui Ivan George Sandu a ajuns în paginile ziarelor italiene datorită curajului de care a dat dovadă. Acesta a fost împușcat în abdomen în timp ce încerca să împiedice doi răufăcătoi să comită în jaf la o tutungerie din centrul cartierului Sambiase din Lamezia Terme.
În vârstă de 35 de ani, românul a ajuns la spital, unde a fost operat, starea lui de sănătate fiind una bună, potrivit presi italiene.
Ivan George Sandu a fost vizitat la spital chiar de primarul localității, Paolo Mascaro, care a mers personal la spital, pentru a-i mulțumi românului.
"Subliniem că acest băiat român din Lamezia Terme a făcut un act de curaj complet neobișnuit", a declarat edilul.
Ivan George Sandu nu este căsătorit și locuiește în zona în care a avut loc jaful, o zonă istorică, dar foarte săracă, potrivit lameziainforma.
"Este o persoană care pentru a trăi s-a adaptat în a lucra orice, cu multă bunăvoință și umilință", a declarat Pino Morabito, președintele Asociației culturale San Nicola.
Nu este prima dată când un român ajunge să fie considerat un adevărat erou în Italia. În 2014, un alt român a fost lăudat de presa din peninsulă după ce a reușit să salveze o femeie cu dizabilități dintr-o clădire de trei etaje care s-a prăbușit.
Iar în 2006, mai mulți români au ajutat la scoaterea răniților dintre fiare, după un grav accident de metrou petrecut la Roma.