Marina Regală britanică a demarat o investigație în contextul reparării unui submarin nuclear, marca Trident, ale cărui șuruburi rupte din camera reactorului navei au fost puse înapoi cu ,,lipici”, informează publicația britanică The Guardian.
În timpul unei inspecții la bordul submarinului HMS Vanguard, unul dintre șuruburi a căzut, reparațiile lăsând de dorit, a precizat The Sun.
Capetele șuruburilor au fost rupte în urma strângerii excesive, însă în loc să le înlocuiască personalul de la contractorul de apărare Babcock a preferat să le lipească la loc. Inginerii au specificat că exista o eroare de procedură fără să elaboreze asupra problemei.
Declarația unei surse din marină pentru The Guardian a fost: „Este o rușine. Nu poți face economii în domeniul nuclear. Standardele sunt standarde. Standardele nucleare nu sunt niciodată compromise„, potrivit stiripesurse.ro.
Publicația a mai adăugat că șuruburile lipite imobilizau izolația pe țevile de răcire din reactorul nuclear și au căzut exact înainte ca muncitorii să pornească pentru prima dată reactorul la putere maximă.
Registrele de reparații vor fi investigate de anchetatori ca să afle când au fost făcute lucrările defecte și cine este vinovat pentru ele.