Unsprezece membri ai unei celule islamiste, condamnați la pedepse de 10 și 12 ani de închisoare în Spania

Unsprezece membri ai unei celule islamiste, condamnați la pedepse de 10 și 12 ani de închisoare în Spania
Foto: agora.md

Unsprezece membri ai unei celule islamiste au fost condamnați de justiția spaniolă la pedepse cuprinse între 10 şi 12 ani de închisoare, sub acuzația că au recrutat militanți ai grupărilor teroriste și i-au trimis în Siria, șase dintre aceștia devenind teroriști sinucigași.

Potrivit contidianului Le Figaro, citat de Mediafax, cei 11 islamişti, cu vârste cuprinse între 25 şi 41 de ani, făceau parte dintr-un grup terorist din 2013 și proveneau din enclava spaniolă Ceuta, aflată la frontiera cu Marocul.

„Grupul terorist a trimis în Siria cel puţin 28 de islamişti, în perioada aprilie 2012 – iunie 2013. Cel puţin şase dintre ei au murit în atentate sinucigaşe”, au stabilit judecătorii Audienţei Naţionale din Madrid.

Doi dintre inculpați au fost condamnați la 12 ani de închisoare, în timp ce ceilalți nouă își vor petrece zece ani în spatele gratiilor.

Tags: