Unuia dintre câștigătorii Nobelului pentru medicină i s-a spus în anii de liceu că este ”prea prost pentru biologie sau orice altă știință exactă”

Unuia dintre câștigătorii Nobelului pentru medicină i s-a spus în anii de liceu că este ”prea prost pentru biologie sau orice altă știință exactă”
Povestea britanicului John Gurdon, laureat cu premiul Nobel pentru medicină pentru 2012, pornește încă din școală când profesorii nu îi dădeau șanse să treacă la materiile exacte, în special la științe. ...

Povestea britanicului John Gurdon, laureat cu premiul Nobel pentru medicină pentru 2012, pornește încă din școală când profesorii nu îi dădeau șanse să treacă la materiile exacte, în special la științe.

La doar 15 ani, Sir John Gurdon era ultimul elev din anul său la biologie și se număra, în general, printre ultimii la orice altă materie de știință, notează The Telegraph

Șaizeci și patru de ani mai târziu, el a fost premiat drept una dintre cele mai briliante minți ale generației sale, în cadrul unei cercetări la care a lucrat cot la cot cu japonezul Shinya Yamanaka.

După ce i-a fost înmânat premiul Nobel, Sir John a povestit despre un test dat în școală, care stă acum înrămat deasupra biroului său din Institutul care îi poartă numele la Cambridge. Chiar dacă acel test nu îi aduce multă laudă, cercetătorul spune că este singurul lucru pe care l-a înrămat la viața sa.

El a vorbit despre un profesor care l-a ajutat în timpul liceului să învețe, profesor care i-a sugerat la un moment dat că ”ar fi ridicol din partea sa să continue să învețe științe pentru că este prea prost”. 

”Când nu-ți iese un experiment, lucru care se poate întâmpla des, este bine să te gândești că poate nu ești chiar atât de bun și că poate profesorii au avut dreptate de la bun început”, a glumit laureatul Nobel.

Deși ulterior a schimbat școala, Gurdon a rămas interesat de zoologie și citea multe cărți pe domeniul acesta în paralel cu școala. Abia când era student la Oxford a reușit să publice o lucrare inovativă despre genetică și să dovedească, pentru prima dată, că fiecare celulă din corp conține aceleași gene.

Tags: