Comisia Europeană a comunicat joi un nou pachet de ajutor în valoare de 200 de milioane euro pentru sprijinirea persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei, în contextul Conferinţei internaţionale a donatorilor convocată în comun de Polonia şi Suedia, informează ec.europa.eu.
În prezent, Comisia Europeană este pregătită să contribuie la reconstruirea Ucrainei după război. Preşedinta Ursula von der Leyen a propus începerea lucrărilor la un pachet ambiţios de redresare, care ar trebui să aducă investiţiile masive necesare pentru a reconstrui, a pune în aplicare reforme şi a transforma Ucraina într-un loc atractiv pentru investiţii.
„Sunt aici, împreună, cu un scop clar – să sprijinim poporul ucrainean, care, dând dovadă de curaj, luptă împotriva agresorului şi îşi apără libertatea. Ne aflăm acum în cea de a 10-a săptămână de invazie brutală a Ucrainei de către Rusia. 10 săptămâni în care Uniunea Europeană a sprijinit ferm Ucraina.
Astăzi, Uniunea Europeană a răspuns, încă o dată, apelului de a oferi sprijin Ucrainei. În numele Comisiei Europene, am promis 200 de milioane de euro pentru Ucraina. Iar luna trecută, în timpul unui eveniment de strângere de fonduri, s-au strâns 9,1 miliarde de euro pentru ucrainenii din interiorul şi din afara Ucrainei.
Ştim că va fi nevoie de mai mult. Şi vom continua să susţinem Ucraina”, a transmis preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat al executivului european.
Aproape 8 milioane de persoane, dintre care două treimi sunt copii, au fost strămutate în interiorul ţării de la începutul războiului provocat de Vladimir Putin în Ucraina, în timp ce peste 5,3 milioane de persoane au părăsit țara pentru a căuta adăpost în Uniunea Europeană şi în ţările vecine.
Today we came together with a clear purpose: to support the brave people of Ukraine.
The EU answered the call, once more, to support Ukraine.
Thank you @SwedishPM and @MorawieckiM for organising this donors’ conference. https://t.co/naBs5Amryn
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 5, 2022
Uniunea Europeană a sprijinit poporul ucrainean încă de la începutul războiului provocat de Vladimir Putin.
„Mobilizăm puterea economică a UE, adoptând o serie de sancţiuni menite să epuizeze resursele utilizate de Putin pentru a-şi finanţa războiul. Pe de altă parte, am direcţionat deja aproximativ 4 miliarde euro sub formă de asistenţă macrofinanciară, ajutor umanitar şi sprijin pentru statele membre care primesc refugiaţi din Ucraina”, potrivit sursei citate.
În luna aprilie, Comisia Europeană a organizat împreună cu Canada un eveniment mondial de strângere de fonduri, în cadrul căruia s-au strâns 9,1 miliarde euro, sumă destinată persoanelor care fug din calea bombelor aflate atât în interiorul, cât şi în afara Ucrainei.