Vaccinarea va fi obligatorie pentru angajații Google care vin la birou

Vaccinarea va fi obligatorie pentru angajații Google care vin la birou
Utilizatorii Google pot limita afișarea reclamelor despre parenting sau slăbit. Foto simbol: Pixabay

Google a anunțat, miercuri, că le va cere angajaților care au revenit la birourile companiei să se vaccineze împotriva COVID-19. Totodată, a precizat că reîntoarcerea oficială la birouri va fi amânată pentru jumătatea lui octombrie, deși fusese programată inițial pentru septembrie, alăturându-se astfel seriei de companii americane care au anunțat în ultimele zile schimbări de planuri din cauza variantei Delta.

Google a anunțat că vaccinarea va fi obligatorie pentru angajații care vin la birou

Sundar Pichai, șeful executiv al Alphabet, compania-mamă a Google, a anunțat vestea printr-o notă transmisă angajaților, notă consultată de The New York Times.

„Să te vaccinezi este unul dintre cele mai importante moduri pentru a ne menține pe noi și comunitățile noastre sănătoși în lunile care urmează”, a scris Pichai, care a precizat că obligativitatea vaccinării va fi instituită în birourile din SUA „în săptămânile următoare”, iar în alte regiuni „în lunile următoare”.

Google are peste 144.000 de angajați la nivel global. O purtătoare de cuvânt a precizat că încă nu are de dezvăluit date despre rata de vaccinare din interiorul companiei, dar chiar și așa Sundar Pichai a scris în mesajul său că este „încurajator să vezi rate de vaccinare mari” în rândul angajaților din zonele în care vaccinurile sunt disponibile pe scară largă.

În aceeași notă, Sundar Pichai le-a transmis angajaților că politica de telemuncă voluntară va fi extinsă până la 18 octombrie. Anterior, revenirea angajaților la birouri era programată pentru septembrie, deși nu fusese stabilită o dată exactă.

„Vedem că mulți angajați Google observă creșteri cauzate de varianta Delta în comunitățile lor și sunt îngrijorați de revenirea la birou”, a mai scris Pichai. „Prelungirea ne va permite să revenim la muncă, oferind în același timp flexibilitate celor care au nevoie de ea”, a adăugat șeful executiv al Alphabet.

Apple a făcut un anunț similar săptămâna trecută, când și-a informat angajații că revenirea la birouri va fi amânată pentru octombrie.

Totuși, mai mulți angajați ai Google au decis să revină la birouri în mod voluntar. În California, unde varianta Delta a provocat o recrudescență a cazurilor, angajații au început să poarte din nou mască în birourile companiei.

Giganții tech din Sillicon Valley și-au îndemnat angajații să lucreze de acasă în debutul pandemiei, însă unele dintre ele, cum a fost și cazul Google, au păstrat un sistem relativ hibrid. De altfel, Google spunea că dorește ca la un moment dat angajații să vină fizic la lucru măcar trei zile pe săptămână.

Urmăriți B1TV.ro și pe