Vara anului 2021, cea mai călduroasă din istoria Europei

Vara anului 2021, cea mai călduroasă din istoria Europei
Foto: Pixabay.com

Vara 2021 a fost cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent în Europa. Media temperaturii la suprafaţa solului din Europa, în perioada iunie-august, s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, potrivit Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice, relatează DPA, citată de Agerpres.

În Europa, în vara anului 2021 temperaturile au depășit uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, susțin oamenii de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene.

În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută. Înregistrările Copernicus datează din 1950, însă sunt supuse unor verificări încrucişate cu alte seturi de date, care datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Serviciul a precizat într-un comunicat că, la nivel global, luna august 2021 a fost, împreună cu august 2017, cea de-a treia cea mai călduroasă înregistrată, cu puţin peste 0,3 grade Celsius mai „fierbinte” decât media din 1991-2020, a anunțat serviciul Copernicus într-un comunicat.

În Europa, august 2021 a fost aproape de media din 1991-2020, însă a prezentat condiţii contrastante pe întregul continent. Acestea au inclus temperaturi maxime record în ţările mediteraneene, valori mai ridicate decât media în est şi, în general, temperaturi sub medie în nord.