Vaticanul a dat în judecată cinci persoane, inclusiv doi jurnaliști de investigație, în legătură cu recentul scandal VatiLeaks 2. Cei cinci sunt acuzați că au publicat documente și informații confidențiale.
Jurnaliștii Gianluigi Nuzzi și Emiliano Fittipaldi, care au publicat cărți în care acuză biserica de cheltuire iresponsabilă a banilor credincioșilor, dar și ceilalți trei inculpați în dosar, sunt confruntați, marți, într-o sala de judecată de la Vatican, stat suveran, cu propriul sistem judiciar, scrie htcsense.com.
Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, Reporteri fără frontiere și Organizația pentru Securitate și cooperare în Europa au cerut Vaticanului să renunțe la acuzațiile aduse celor doi jurnaliști.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă între patru și opt ani de închisoare.
Luni, Nuzzi și Fittipaldi au declarat presei că înainte de proces nici ei, dar nici avocații lor nu au putut vedea detaliile acuzațiilor care li se aduc la dosar.
“Există în mod evident un interes de a distrage atenția de la dezvăluirile făcute”, spune Nuzzi.
„Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să publicăm știri”, a completat Fittipaldi, afirmând că nu înțelege de ce sunt acuzați.
Deoarece Fittipaldi și Nuzzi sunt cetățeni italieni, orice sentință ar implica o cerere de extrădare. Ambii jurnaliști sunt de părere că niciun judecător italian nu i-ar extrăda, având în vedere că libertatea presei este garantată prin Constituție în Italia.
Cartea lui Fittipaldi “Avarice” și cartea lui Nuzzi “Merchants in the Temple” au fost publicate la începutul acestei luni și condamnă proasta gestionare în administrația Vaticanului, lăcomia unor cardinali și episcopi și opoziția cu care se confruntă Papa Francisc în încercarea sa de a curăța instituția.
Ambele cărți au la bază scandaluri din sânul bisericii Catolice pe baza unor documente scurse din interiorul instituției.
Potrivit sursei citate, celelalte trei persoane din dosar sunt Lucio Vallejo Balda, consilierul COSEA Francesca Chaouqui, care a fost pentru scurt timp arestat la începutul acestei luni, precum și un alt membru al acestei comisii, Nicola Maio.
Cei trei sunt acuzați de formarea unei organizații criminale și de procurarea și scurgerea de informații confidențiale.
Nuzzi și Fittipaldi sunt acuzați de publicarea acestor documente și de “solicitarea și exercitarea unei presiuni, mai ales asupra lui Vallejo Balda, pentru obținerea informațiilor”, spun procurorii.
Jurnaliștii neagă acuzațiile de presiune, dar recunosc că au obținut informațiile și le-au publicat, după care nuzzi a scris o carte în care detaliază corupția din interiorul Bisercii Catolice . Unii spun că scandalul a avut un rol decisiv în decizia Papei Benedict al XVI-lea de a demisiona.
Procesul este asemănător cu cel al lui Paolo Gabriele, care a fost condamnat de către tribunalul Vaticanului la 18 luni de închisoare pentru că ar fi sustras documente private care aparțineau Suveranului Pontif.
Paolo Gabriele a fost grațiat în cele din urmă de Papa Benedict.