Forțele de ordine din Ucraina au descins, luni, la trei biserici ortodoxe afiliate Patriarhiei Moscovei, în contexul în care acum trei zile a fost percheziționată locuința mitropolitul Pavlo, care se află în fruntea uneia dintre cele mai importante mănăstiri ortodoxe din Kiev.
Pe lângă perchezițiile de la biserici, au fost cercetate și casele preoților care le slujesc.
„Poliţia şi agenţi ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au efectuat percheziţii în opt locaţii, printre care două locuinţe (…) aparţinând mai multor dioceze ale acestei confesiuni.
Aceste proceduri au fost efectuate în cadrul unei anchete judiciare pentru „încălcarea egalităţii cetăţenilor” în funcţie de „convingerea lor religioasă”. „Nimeni nu a fost arestat”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei regionale, Alla Vaşcenko, citată de Agerpres.
În octombrie, Patriarhia de la Constantinopol a decis să recunoască o biserică ortodoxă independentă în Ucraina. Atunci, a fost încheiată oficial tutela religioasă a Moscovei care durase 332 de ani.