Vice-premierul bulgar Valeri Simeonov a demisionat după ce a fost contestat în stradă de mamele copiilor cu dizabilități care s-au considerat jignite de o serie de afirmații ale acestuia, informează AFP.
Demisia lui Simeonov, un naționalist aliat șefului Guvernului de la Sofia, a fost acceptată de premierul Boiko Borisov.
Valeri Simeonov și-a atras criticile vehemente ale mamelor copiilor cu dizabilități care au ieșit în stradă timp de mai multe săptămâni pentru a cere ajutoare sociale mai bune. Unele dintre femei și-au adus și copiii la manifestația din fața Parlamentului.
Vice-premierul demisionar a declarat în acest context că ”o mână de femei vehemente îşi instrumentalizează copiii şi manipulează societatea, expunând căldurii şi ploii aceşti copii pretins bolnavi (…) doar cu scopul de a obţine câştiguri materiale”.
Protestele mamelor vin în contextul în care Bulgaria este marcată de tensiuni sociale creșterea prețului pentru carburanți și încălzire.