Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, miercuri, în Emiratele Arabe Unite, cu Alteța Sa Șeica Fatima Bint Mubarak, ”Mama Emiratelor”, soția fondatorului EAU.
”Cu această ocazie, s-a discutat despre stadiul relației bilaterale româno-emirateze, sens în care prim-ministrul român a reconfirmat angajamentul Guvernului României pentru consolidarea relațiilor țării noastre cu lumea arabă, obiectiv evidențiat în Programul de guvernare 2017-2020.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis aprecierea față de ospitalitatea și sprijinul acordat de autoritățile emirateze cetățenilor români care au ales să lucreze sau să se stabilească în EAU, amintind că aceștia aduc o contribuție importantă la dezvoltarea Emiratelor Arabe Unite, precum și la consolidarea relațiilor de prietenie dintre cele două state. Pe acest fundal, a exprimat convingerea că autoritățile emirateze vor continua să acorde sprijin comunității românești”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Totodată, Viorica Dăncilă și-a exprimat aprecierea față de activitatea Alteței Sale Șeica Fatima Bint Mubarak în domeniile educației și drepturilor femeilor, sens în care a arătat că România acordă o mare importanță respectării drepturilor universale ale omului, precum și prezervării caracterului universal, imparțial, neselectiv și indivizibil al acestora.
”Premierul Viorica Dăncilă a transmis că România încurajează și sprijină toate formele de dialog politic, ca mijloc principal de gestionare a problemelor lumii arabe și de identificare a celor mai bune soluții pentru eliminarea tensiunilor dintre statele din regiune”, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Dăncilă a fost însoțită de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și consilieri din Aparatul propriu de lucru al prim-ministrului.