Președintele rus Vladimir Putin a felicitat miercuri, 23 august, India pentru aselenizarea reușită a misiunii indiene Chandrayaan-3, după doar câteva zile de când sonda rusească Luna-25 s-a prăbușit pe Lună, în cadrul unei misiuni asemănătoare, scrie Agerpres.
„Acesta este un mare pas în explorarea spaţiului extraatmosferic şi, desigur, o mărturie a progreselor impresionante realizate de India în domeniile ştiinţei şi tehnologiei”, a declarat Vladimir Putin, într-un mesaj publicat pe site-ul Kremlinului.
Acum câteva ore, agenția spațială rusă Roscosmos a felicitat India pentru aselenizare.
„Societatea de stat Roscosmos îi felicită pe colegii indieni pentru aselenizarea reuşită a navetei spaţiale Chandrayaan-3. Explorarea Lunii este importantă pentru întreaga umanitate. În viitor, ea ar putea deveni o platformă pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, se arată într-un comunicat al agenției, conform sursei citate anterior.
Sonda rusească Luna-25 s-a ciocnit luni, 21 august, pe suprafața Lunii, după ce s-a rotit în mod necontrolat și comunicarea a fost întreruptă.
„Aparatul s-a deplasat pe o orbită imprevizibilă și a încetat să mai existe ca urmare a unei coliziuni cu suprafața Lunii”, scria Roscosmos într-un comunicat.
Nava spațială Chandrayaan-3 a aterizat cu succes, miercuri, 23 august, aproape de polul sud al Lunii. India este prima țară care reușește acest lucru. Cercetătorii spun despre acea zonă că este una dintre cele mai importante rezerve de apă înghețată și elemente prețioase.