Vladimir Putin a semnat o nouă doctrină navală: SUA și mișcările NATO în apropierea frontierelor ruse, principala amenințare pentru Rusia. Poziția geopolitică rusă în Marea Neagră va fi consolidată

Vladimir Putin a semnat o nouă doctrină navală: SUA și mișcările NATO în apropierea frontierelor ruse, principala amenințare pentru Rusia. Poziția geopolitică rusă în Marea Neagră va fi consolidată
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Klimentyev

Președintele rus Vladimir Putin a semnat duminică o nouă doctrină navală, care clasifică SUA drept principala rivală a Rusiei și stabilește ambițiile maritime globale ale Moscovei pentru regiuni cruciale, cum ar fi zona Arctică sau Marea Neagră, transmite Reuters.

Vladimir Putin a semnat noua doctrină navală a Rusiei

Într-un discurs susținut de Ziua Marinei Ruse în fosta capitală imperială Sankt Petersburg, oraș fondat de Țarul Petru cel Mare, Vladimir Putin l-a lăudat pe Petru pentru că a transformat Rusia într-o mare putere maritimă și a sporit postura globală a statului rus.

După ce a inspectat marina, liderul rus a ținut un discurs scurt în care a avertizat că Rusia are putere militară să învingă orice potențial agresor.

Cu puțin timp înainte să înainte cuvântul, Vladimir Putin a semnat o nouă doctrină navală, de 55 de pagini, care stabilește obiectivele strategice de ansamblu ale forțelor navale ruse, inclusiv ambițiile de „mare putere maritimă” care se întind pe întreg globul.

Principala amenințare la adresa Rusiei, spune doctrina, sunt „politica strategică a SUA de a domina oceanele lumii” și mișcările alianței militare NATO în apropierea frontierelor ruse.

Rusia își poate folosi forța militară corespunzător situației din oceanele lumii dacă instrumentele de soft power, cum ar fi cele economice sau diplomatice, sunt epuizate, se mai arată în aceeași doctrină, care admite că Moscova nu dispune de suficiente baze navale la nivel global.

„Ghidată de această doctrină, Federația Rusă își va apăra ferm și hotărât interesele naționale în oceanele lumii”, se mai arată în același document.

În discursul său, Vladimir Putin nu a menționat războiul din Ucraina, dar doctrina militară prevede o „consolidare cuprinzătoare pentru poziția geopolitică a Rusiei” în Marea Neagră și Marea Azov.

Doctrina definește și Oceanul Arctic, despre care SUA a spus în repetate rânduri că Rusia încearcă să îl militarizeze, ca fiind o zonă de importanță deosebită pentru Rusia.

Vasta linie de coastă a Rusiei, care măsoară 37.650 de kilometri și se întinde de la Marea Japoniei până la Marea Albă, cuprinde și Marea Neagră, și Marea Caspică.

Urmăriți B1TV.ro și pe