Vladimir Putin i-a arătat regizorului Oliver Stone, în cadrul unui interviu, o înregistrare din timpul unei operațiuni militare ruse în Siria, care i-a fost furnizată de către generalii de top ai țării. Totuși, se pare că filmarea ar fi, de fapt, o secvență din 2009 sau din 2013 care surprinde un atac al forțelor americane în Afganistan.
Putin a primit filmarea de la oficiali din cadrul Marelui stat Major, informează RBC, care citează mai multe surse. Kremlinul, totuși, susține că a primit înregistrarea de la Ministerul Apărării.
Sursă Video: ShowTime
Fragment din interviul pe care i l-a acordat Putin lui Oliver Stone
#DIRECT_ONE_00tmcz#
După publicarea interviului, activiștii ruși l-au acuzat pe liderul de la Kremlin că s-a folosit de o înregistrare falsă pentru a prezenta audienței occidentale o imagine distorsionată asupra puterii militare a Federației Ruse.
Potrivit unui grup de cercetători ruși din think tank-ul Conflict Inteliligence Team, filmarea a fost publicată inițial pe military.com, site-ul armatei americane. Directorul instituției susține că în ambele înregistrări exploziile au loc în același timp.
La rândul său, Pentagonul a transmis că filmarea din interviul cu Putin nu arată un bombardament aerian rusesc și că seamănă izbitor cu matrița originală a operațiunii din Afganistan de pe military.com.
”El (Vladimir Putin – n.r.) a scos un telefon și ne-a arătat-o (filmarea – n.r.), iar noi am filmat-o. De ce ar falsifica așa ceva?”, a fost reacția regizorului american Oliver Stone, citat de Fox News.