Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că teroriștii din Siria doresc să destabilizeze regiuni întregi și racolează combatanți din multe țări, inclusiv din Rusia și din Comunitatea Statelor Independente (CSI), informează Interfax.
”Creându-și o bază de atac în Siria și într-o serie de alte țări din Orientul Mijlociu, teroriștii își construiau și continuă să-și construiască planuri pentru expansiune, pentru destabilizarea unor regiuni întregi. Au racolat și continuă să racoleze în rândurile lor combatanți din mai multe țări, inclusiv, din păcate, din Rusia și din țări ale CSI”, a avertizat liderul de la Kremlin.
Astfel, Putin a precizat că Rusia a început operațiunea militară în Siria, ca măsură preventivă.
Totodată, președintele rus le-a mulțumit militarilor luptă în Siria pentru curajul lor, precizând că forțele armate ruse vor fi consolidate.
Începând din 30 septembrie, armata rusă efectuează atacuri în Siria, care, potrivit Moscovei, sunt îndreptate înpotriva grupării Statul Islamic. SUA acuză însă Rusia că intevenția sa are de fapt ca scop salvarea regimului condus de Bashar al-Assad.