Washington Post: Calcule greșite, tensiuni între strategii americani și ucrainieni, cum s-a ajuns la contraofensiva eșuată și foarte anunțată a Ucrainei

Pe parcursul a trei luni, reporterii de la Washington, Londra, Bruxelles și Riga, Letonia, precum și la Kiev și lângă linia frontului din Ucraina, au discutat cu peste 30 de înalți oficiali din Ucraina, Statele Unite și țările europene care au participat la planificarea militară din spatele contraofensivei și modul în care aceasta a contribuit la eșecul operațiunii să-și atingă obiectivele. Iată câteva dintre problemele care au dus la un eșec al contraofensivei Ucrainei, bănuit de serviciile secrete americane.

În iunie 2023 deja se ajunsese la un impas

În 15 iunie, într-o sală de conferințe de la sediul NATO din Bruxelles, secretarul Apărării Lloyd Austin, flancat de comandanți de vârf americani, s-a așezat în jurul unei mese cu omologul său ucrainean, căruia i s-au alăturat consilierii de la Kiev. Cei prezenți spun că atmosfera era încărcată.

Austin l-a întrebat pe ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, despre deciziile pe care urma Ucraina să le ia în primele zile ale mult așteptatei sale contraofensive, presându-l și întrebându-l de ce forțele sale nu folosesc echipamente de deminare furnizate de Occident.

Reznikov a spus că comandanții militari ai Ucrainei au fost cei care au luat acele decizii. Dar el a mai amintit și că vehiculele blindate ale Ucrainei erau distruse de elicoptere, drone și artilerie rusești la fiecare încercare de a avansa. Fără sprijin aerian, a spus el, singura opțiune era să folosești artileria pentru a bombarda liniile rusești, a ieși din vehiculele vizate și a merge pe jos.

„Nu avem loc de manevră din cauza densității minelor terestre și a tancurilor”, a spus Reznikov, potrivit unui oficial care a fost prezent.
Întâlnirea de la Bruxelles, la mai puțin de două săptămâni de la începutul campaniei, ilustrează modul în care o contraofensivă așteptată cu optimism nu a reușit să ofere o lovitură mult așteptată, generând fricțiuni și bănuieli între Washington și Kiev și ridicând întrebări mai profunde cu privire la capacitatea Ucrainei de a repune sub control bucăți decisive de teritoriu.

Elementele cheie care au modelat contraofensiva și rezultatul inițial includ:

● Washingtonul a calculat greșit măsura în care forțele Ucrainei ar putea fi transformate într-o forță de luptă în stil occidental într-o perioadă scurtă – mai ales fără a oferi Kievului puterea aeriană parte integrantă a armatelor moderne.

● Oficialii americani și ucraineni au fost în dezacord puternic uneori cu privire la strategie, tactici și calendar. Pentagonul dorea ca asaltul să înceapă la mijlocul lunii aprilie, pentru a împiedica Rusia să-și continue consolidarea liniilor. Ucrainenii au ezitat, insistând că nu sunt pregătiți fără arme și antrenamente suplimentare.

● Oficialii militari americani erau încrezători că un atac frontal mecanizat asupra liniilor rusești este fezabil cu trupele și armele de care dispunea Ucraina. Simulările au concluzionat că forțele Kievului, în cel mai bun caz, ar putea ajunge la Marea Azov și ar putea opri trupele ruse din sud în 60 până la 90 de zile.

● Statele Unite au susținut un atac concentrat de-a lungul acelei axe de sud, dar conducerea Ucrainei credea că forțele sale trebuie să atace în trei puncte distincte de-a lungul frontului de 600 de mile, spre sud, atât spre Melitopol, cât și spre Berdiansk, pe Marea Azov și spre est, spre Bahmut.

● Comunitatea serviciilor de informații americane a avut o viziune mai dezamăgitoare decât armata americană, evaluând că ofensiva avea doar 50-50 de șanse de succes, având în vedere apărarea solidă, pe mai multe straturi, pe care Rusia a construit-o în timpul iernii și primăverii.

● Mulți din Ucraina și Occident au subestimat capacitatea Rusiei de a-și reveni în urma dezastrelor pe câmpul de luptă și de a-și exploata punctele forte perene: minele și posibilitatea de a sacrifica vieți la o scară pe care puține alte țări o pot suporta.

● Pe măsură ce se apropia declanșarea așteptată a ofensivei, oficialii militari ucraineni se temeau că vor suferi pierderi catastrofale – în timp ce oficialii americani credeau că bilanțul va fi în cele din urmă mai mare fără un atac decisiv.

Anul 2023 a început bine pentru Ucraina, acum moralul scade abrupt

Anul a început cu hotărârea occidentală la apogeu, forțele ucrainene foarte încrezătoare și președintele Volodimir Zelenski prezicând o victorie decisivă. Dar acum, există incertitudine pe toate fronturile. Moralul în Ucraina scade. Atenția internațională a fost redirecționată către Orientul Mijlociu. Chiar și printre susținătorii Ucrainei, există o reticență politică tot mai mare de a contribui mai mult la o cauză precară.

„Am vrut rezultate rapide”, a spus Zelenski într-un interviu pentru Associated Press săptămâna trecută. „Din aceasta perspectiva, din păcate, nu am obtinut rezultatele dorite. Și acesta este un fapt real.”

Între timp Zelenski promite totuși că va lupta până când Ucraina va restabili granițele stabilite în 1991 în independența față de Uniunea Sovietică.

„Va dura ani de zile și va costa mult sânge”, a spus un oficial de securitate britanic. „Este Ucraina pregătită pentru asta? Care sunt implicațiile asupra forței de muncă? Implicațiile economice? Implicațiile pentru sprijinul occidental?”

Într-o conferință telefonică la sfârșitul toamnei anului 2022, după ce Kievul a recâștigat teritoriul din nord și sud, Austin a vorbit cu generalul Valeri Zalujnîi, comandantul militar superior al Ucrainei, și l-a întrebat de ce ar avea nevoie pentru o ofensivă de primăvară. Acesta a răspuns că are nevoie de 1.000 de vehicule blindate și nouă brigăzi noi, antrenate în Germania și gata de luptă.

„Am înghițit în sec”, a spus Austin mai târziu, potrivit unui oficial care cunoștea apelul. „Este aproape imposibil”, le-a spus el colegilor.
În primele luni ale anului 2023, oficiali militari din Marea Britanie, Ucraina și Statele Unite au realizat o serie de strategii de război la o bază a armatei americane din Wiesbaden, Germania, unde ofițerii ucraineni au fost încorporați cu o comandă nou înființată responsabilă de sprijinirea luptei Kievului.

Cele opt strategii militare au format coloana vertebrală pentru efortul susținut de SUA de a perfecționa un plan de campanie viabil și detaliat și de a determina ce ar trebui să ofere națiunile occidentale pentru a-i oferi mijloacele de a reuși.
În timpul simulărilor, fiecare dintre ele a durat câteva zile, participanții au fost desemnați să joace rolul fie al forțelor ruse, fie al trupelor și comandanților ucraineni.

Aceste simulări au oferit Statelor Unite ocazia de a le spune în mai multe momente ucrainenilor: „Știu că voi chiar, într-adevăr, sigur, sigur doriți să faceți asta, dar nu va funcționa”, a spus un fost oficial american.

Însă la final, Zelenski, Zalujnîi și alți lideri ucraineni au fost cei care trebuiau să ia decizia, a menționat fostul oficial.
Simulările au prezis o luptă dificilă și sângeroasă, cu pierderi de soldați și echipamente de până la 30 până la 40%, potrivit oficialilor americani.

Oficialii americani și ucraineni au fost în dezacord puternic cu privire la strategie, tactici și planificare

Pentagonul dorea ca asaltul să înceapă la mijlocul lunii aprilie, pentru a împiedica Rusia să-și continue consolidarea liniilor. Ucrainenii au ezitat, insistând că nu sunt pregătiți fără arme suplimentare și mai mult antrenament. Contraofensiva a început în iunie.

Simulările au ajuns la concluzia că forțele Kievului, în cel mai bun caz, ar putea ajunge la Marea Azov din sudul Ucrainei și ar putea opri trupele ruse în 60 până la 90 de zile. Forțele ucrainene au avansat doar aproximativ 12 mile. Marea Azov este încă departe. Comandantul superior al Ucrainei recunoaște acum că războiul a ajuns într-un „impas”.

Pe de altă parte, ofițerii militari americani au crezut că pierderile de vieți omenești vor fi cu mult mai mici decât se estimau în bătăliile majore din Irak și Afganistan.

Pe lângă problemele cu strategia mai exista problema armelor. Administrația Biden a anunțat la începutul lunii ianuarie că va trimite tancuri Bradley; Marea Britanie a fost de acord să transfere 14 tancuri Challenger. Mai târziu în aceeași lună, după un anunț cu reticență al SUA că va furniza tancuri Abrams M1 până în toamnă, Germania și alte națiuni NATO au promis sute de tancuri Leopard de fabricație germană la timp pentru contraofensivă.

O problemă mult mai mare a fost furnizarea de obuze de 155 mm, care ar permite Ucrainei să concureze cu vastul arsenal de artilerie al Rusiei. Pentagonul a calculat că Kievul avea nevoie de 90.000 sau mai mult pe lună. Chiar dacă producția din SUA creștea, cantitatea de astfel de mjuniția abia dacă reprezenta o zecime din cifra necesară.

„Era vorba până la urmă doar de matematică”, a spus fostul oficial superior. „La un moment dat, pur și simplu am ajuns la concluzia că nu le putem oferi.”

Sullivan a prezentat opțiuni. Coreea de Sud avea cantități masive de muniții furnizate de SUA, dar legile sale interziceau trimiterea de arme în zonele de război. Pentagonul a calculat că aproximativ 330.000 de obuze de 155 mm ar putea fi transferate pe calea aerului și pe mare în 41 de zile dacă Seulul ar putea fi convins.

Înalți oficiali ai administrației au vorbit cu omologii din Seul, care au fost receptivi atât timp cât prevederea a fost indirectă. Obuzele au început să curgă la începutul anului, făcând în cele din urmă Coreea de Sud un furnizor mai mare de muniție de artilerie pentru Ucraina decât toate națiunile europene la un loc.

Alternativa mai rapidă ar fi presupus accesul la arsenalul armatei americane de obuze de 155 mm care, spre deosebire de varianta sud-coreeană, erau pline cu muniții cu dispersie. Pentagonul avea mii de astfel de muniții pe care se adunase praf timp de zeci de ani. Dar secretarul de stat Antony Blinken a refuzat.

În interiorul focosului acelor arme, cunoscute oficial ca muniții convenționale îmbunătățite cu dublu scop, sau DPICM, se aflau zeci de bombe care s-ar împrăștia pe o zonă largă. Unele nu explodează imediat, reprezentând un pericol pe termen lung pentru civili, iar 120 de țări – inclusiv majoritatea aliaților SUA, dar nu Ucraina sau Rusia – au semnat un tratat care le interzice. Trimiterea lor ar costa SUA ceva capital pe terenul moral înalt al războiului.

Deja începuse să se pună întrebarea dacă Ucraina ar putea să câștige războiul

Chiar dacă Statele Unite și aliații ar fi putut oferi ceea ce credeau că sunt proviziile și pregătirea de care Ucraina avea nevoie, Sullivan s-a confruntat apoi cu a doua parte a ecuației: ar putea Ucraina să câștige?

Zelenski, la prima aniversare a războiului în februarie, se lăudase că 2023 va fi un „an al victoriei”. Șeful său de informații decretase că ucrainenii vor pleca în curând în vacanță în Crimeea, peninsula pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014. Dar cei din guvernul SUA erau mai puțin încrezători.

Oficialii serviciilor de informații americane, sceptici față de entuziasmul Pentagonului, au evaluat probabilitatea de succes la 50-50. Estimarea i-a frustrat pe omologii Departamentului de Apărare, în special pe cei de la Comandamentul European al SUA, care și-au amintit predicția eronată a serviciilor secrete din zilele de dinaintea invaziei din 2022 potrivit căreia Kievul va cădea în mâna rușilor în câteva zile.
Unii oficiali ai apărării remarcau caustic că optimismul nu era în ADN-ul celor de la serviciile de informații – erau „Gigicontra” guvernamentali în opinia lor.

„O parte din pesimismul nostru era legat de greutatea de a lupta cu puterea absolută a armatei ruse”, a reflectat mai târziu directorul CIA, William J. Burns, într-un interviu. „Cu toată incompetența lor din primul an de război, ei reușiseră să lanseze o mobilizare parțială pentru a umple multe goluri din front. I-am putut vedea construind apărări fixe cu adevărat formidabile, greu de pătruns, foarte costisitoare, foarte sângeroase pentru ucraineni”.

Sullivan și alții l-au informat apoi pe președinte, într-un raport de informații ultra-secret, actualizat, că provocările legate de masarea trupelor, muniției și echipamentelor însemnau că Ucraina probabil nu-și va atinge obiectivele sale contraofensive.

Occidentul a refuzat să accepte cererea Ucrainei pentru avioane de luptă și Sistemul tactic de rachete al armatei, sau ATACMS, care ar putea atinge ținte mai îndepărtate în spatele liniilor rusești și de care ucrainenii au simțit că au nevoie pentru a lovi rușii.

„Nu poți trece peste noapte de la o moștenire militară post-sovietică în curs de dezvoltare la armata americană din 2023”, a spus un oficial înalt al serviciilor secrete occidentale. „Este o prostie ca unii să se aștepte că le poți oferi aremle tale și că asta le va schimba felul în care luptă.”

Oficialii militari americani nu au contestat că va fi o luptă sângeroasă. Până la începutul anului 2023, ei știau că până la 130.000 de soldați ucraineni au fost răniți sau uciși în război, inclusiv mulți dintre cei mai buni soldați ai țării. Unii comandanți ucraineni își exprimau deja îndoielile cu privire la viitoarea campanie, invocând numărul de trupe care nu aveau experiență pe câmpul de luptă.

Oficialii militari americani au susținut totuși că estimările serviciilor de informații nu au luat în considerare puterea de foc a armamentului nou sosit, precum și voința ucrainenilor de a câștiga.

Rusia n-a stat să aștepte pregătirea ofensivei

Până în martie, Rusia avea deja multe luni în pregătirea apărării, construind kilometri peste kilometri de bariere, tranșee și alte obstacole pe front, în așteptarea contraofensivei ucrainiene.

Rusia s-a adaptat pe măsură ce războiul a continuat, săpând tranșee în zig-zag, care i-au protejat mai bine pe soldați de bombardamente. Pe măsură ce tranșeele au devenit în cele din urmă mai sofisticate, s-au prelungit în păduri pentru a oferi mijloace mai bune pentru apărători să se retragă, a spus Leviev. Rușii au construit tuneluri între poziții pentru a contracara utilizarea de către Ucraina a dronelor, a adăugat el.

Șanțurile făceau parte din apărarea multistratificată care includea câmpuri dese de mine, piramide de beton cunoscute sub numele de dinți de dragon și șanțuri antitanc. Dacă câmpurile de mine erau dezactivate, forțele ruse aveau sisteme de rachete pentru a le reactiva.

În luna aprilie, Zelenski îi spunea lui Stoltenberg că efectivele de luptă vor fi pregătite pentru contraofensivă în proporție de 80 sau 85% până la sfârșitul lunii. Dar americanii se așteptau ca ele deja să fie gata de bătaie.

Oficialii ucraineni au continuat, de asemenea, să susțină că un arsenal extins este esențial pentru capacitatea lor de a reuși. Abia în luna mai, în ajunul luptei, Marea Britanie a anunțat că va furniza rachete Storm Shadow cu rază mai lungă de acțiune. Dar un alt reproș al Ucrainei a fost că li se cere să lupte într-un mod pe care nicio națiune NATO nu l-ar fi gândit vreodată – fără putere efectivă în aer.

Oficialii americani au subliniat că chiar și doar câteva dintre aeronavele F-16 de 60 de milioane de dolari ar consuma fonduri care ar putea merge mult mai departe în cumpărarea de vehicule, apărare antiaeriană sau muniție. Mai mult, au spus ei, avioanele nu ar oferi superioritatea aeriană după care tânjeau ucrainenii.

„Dacă ai putea antrena o grămadă de piloți de F-16 în trei luni, ar fi fost doborâți în prima zi, pentru că apărarea antiaeriană rusă din Ucraina este foarte robustă și foarte puternică”, a spus un oficial înalt al apărării.

Avioanele F-16 sunt inutile fără pregătirea piloților

Biden a cedat în cele din urmă în mai și a acordat națiunilor europene permisiunea necesară pentru a-și dona Ucrainei avioanele F-16 fabricate în SUA. Dar pregătirea piloților și livrarea avioanelor ar dura un an sau mai mult, mult prea mult pentru a face diferența într-o luptă viitoare.

Până în mai, îngrijorarea creștea în administrația Biden și în rândul susținătorilor aliați. Conform planificării, Ucraina ar fi trebuit să-și lanseze deja operațiunile. În ceea ce privește armata americană, fereastra de oportunitate se micșora rapid. Informațiile din timpul iernii au arătat că apărarea rusă era relativ slabă și în mare parte lipsită de echipaj și că moralul era scăzut în rândul trupelor ruse după înfrângerile de la Harkov și Herson.

Dar această evaluare se schimba rapid. Scopul fusese să lovească înainte ca Moscova să fie gata, iar armata americană a încercat de la mijlocul lunii aprilie să-i pună pe ucraineni în mișcare. „Aveam date. Ne-am tot întâlnit”, a spus un înalt oficial al guvernului american. „Am făcut asta în aprilie, apoi în mai, apoi în iunie. Pur și simplu decizia a tot întârziat.”

Între timp, apărarea inamicului se întărea. Oficialii militari americani au fost consternați să vadă că forțele ruse folosesc acele săptămâni în aprilie și mai pentru a planta cantități semnificative de mine suplimentare, o evoluție despre care oficialii credeau că a sfârșit prin a îngreuna în mod substanțial avansul trupelor ucrainene.

Washingtonul devenea, de asemenea, îngrijorat de faptul că ucrainenii consumau prea multe obuze de artilerie, în principal în jurul orașului Bahmut, obuze care erau necesare pentru contraofensivă.

A existat o schimbare în psihologia de război a Kievului

Pe măsură ce luna mai a continuat, americanilor li s-a părut că Kievul, în timpul dezvoltării strategiilor și în timpul antrenamentului, a încetinit brusc – că a existat „un fel de schimbare în psihologie” în care au ajuns să se gândească altfel: „Ei bine, să verificăm de trei ori, să ne asigurăm că ne simțim confortabil”, a spus un oficial al administrației SUA care a făcut parte din planificare. „Dar ne spuneau deja de aproape o lună… „Suntem pe cale să pornim. Suntem pe cale să pornim.”

În Ucraina se construia un alt tip de frustrare. Echipamentul promis a fost livrat cu întârziere sau a ajuns impropriu pentru luptă, au spus ucrainenii. „O mulțime de arme care vin acum, ar fi fost relevante anul trecut”, a spus oficialul militar ucrainean înalt, nu pentru bătăliile de înaltă tehnologie care urmează. În mod esențial, a spus el, au primit doar 15 la sută din articolele – cum ar fi lansatoarele de încărcare a liniei de compensare a minelor (MCLC) – necesare pentru a-și executa planul de a tăia de la distanță trecerile prin câmpurile minate.

Și totuși, și-a amintit înaltul oficial militar ucrainean, americanii îi sâcâiau cu privire la întârzierea începerii contraofensivei și încă se plângeau de câte trupe folosea Ucraina în Bahmut.

Oficialii americani au negat vehement că ucrainenii nu au primit toate armele care le-au fost promise. Zalujnîi solicitase 1.000 de vehicule blindate; Pentagonul a livrat în cele din urmă 1.500.

„Au primit tot ce li s-a promis, la timp”, a spus un înalt oficial american. În unele cazuri, au spus oficialii, Ucraina nu a reușit să desfășoare echipamente critice pentru ofensivă, ținându-l în rezervă sau alocându-l unor unități care nu au făcut parte din asalt.

Apoi a fost și vremea rea. Zăpada care se topește și ploile abundente care transformă părți din Ucraina într-o mlaștină în fiecare primăvară au venit târziu și au durat mai mult decât de obicei.

La mijlocul anului 2022, când a început planul pentru contraofensivă, „nimeni nu știa prognoza meteo”, a spus fostul înalt oficial ucrainean.

Ucraina a acuzat faptul că multe echipamente de război erau inutilizabile

Pe măsură ce pregătirile s-au accelerat, preocupările oficialilor ucraineni s-au accentuat, izbucnind la o întâlnire la baza aeriană Ramstein din Germania în aprilie, când adjunctul lui Zalujnîi, Mikhailo Zabrodski, a făcut un apel emoționant pentru ajutor.

„Ne pare rău, dar unele dintre vehiculele pe care le-am primit sunt improprii pentru luptă”, i-a spus Zabrodski lui Austin și asistenților săi, potrivit unui fost oficial ucrainean înalt. El a spus că tancurile Bradley și Leopard aveau unele componente rupte sau lipsă.

Vehiculele de luptă Marder germane nu aveau aparate radio; nu erau altceva decât niște cutii de fier cu șine – inutile dacă nu puteau comunica cu unitățile lor, a spus el. Oficialii ucraineni au spus că unitățile pentru contraofensivă nu aveau suficiente vehicule de deminare și evacuare.

Austin s-a uitat la generalul Christopher Cavoli, comandantul superior al SUA pentru Europa, și la locotenentul general Antonio Aguto, șeful Grupului de Asistență pentru Securitate-Ucraina, ambii așezați lângă el. Au spus că vor verifica.

Pentagonul a concluzionat că forțele ucrainene nu reușeau să manipuleze și să întrețină în mod corespunzător toate echipamentele după ce au fost primite.

„Chiar dacă livrați 1.300 de vehicule care funcționează bine, vor exista unele care se vor strica între momentul în care le aduceți la sol și momentul în care intră în luptă”, a spus un oficial înalt al apărării.

Dezacordurile politice din Ucraina au început să fie evidente

Până la 1 iunie, eșaloanele superioare ale Comandamentului European al SUA și Pentagonului erau frustrate și simțeau că primesc prea puține răspunsuri. Poate ucrainenii au fost descurajați de potențialele victime? Poate că au existat dezacorduri politice în cadrul conducerii ucrainene sau probleme de-a lungul lanțului de comandă?

Contraofensiva a intrat în sfârșit în mișcare la începutul lunii iunie. Unele unități ucrainene au înregistrat rapid câștiguri mici, recucerind satele din regiunea Zaporojie.

Dar în altă parte, nici măcar armele și antrenamentele occidentale nu au putut proteja complet forțele ucrainene.
Când trupele din Brigada a 37-a de recunoaștere au încercat să avanseze, ei, ca și unitățile din alte părți, au simțit imediat forța tacticii Rusiei. Încă din primele minute ale atacului lor, au fost copleșiți de focul care le-a străpuns vehiculele blindate franceze AMX-10 RC. Propriul foc de artilerie nu s-a materializat așa cum era de așteptat.

Soldații au ieșit disperați din vehiculele în flăcări. Într-o unitate, 30 din 50 de soldați au fost capturați, răniți sau uciși. Pierderile de echipamente ale Ucrainei în primele zile au inclus 20 de vehicule de luptă Bradley și șase tancuri Leopard de fabricație germană.

Acele înfrângeri timpurii au lovit ca un fulger printre ofițerii din centrul de comandă al lui Zalujnîi, făcându-i să se întrebe dacă strategia era una bună.

Trupele ucrainene se așteptau la câmpuri minate, dar erau pur și simplu prea multe mine. Rușii, poziționați pe un teren mai înalt, au început imediat să tragă cu rachete antitanc.

Trupele, unele experimentând șocul luptei pentru prima dată, s-au retras pentru a se regrupa cu aceleași rezultate sângeroase. Numărul de morți și răniți a afectat moralul.

Zalujnîi le-a spus trupelor sale să întrerupă atacurile înainte ca armamentul limitat al Ucrainei să fie eliminat, a declarat un înalt oficial militar ucrainean.

În loc să încerce să spargă apărarea rusă cu un atac masiv, mecanizat și cu foc de artilerie de sprijin, așa cum îi sfătuiseră omologii săi americani, Zalujnîi a decis că soldații ucraineni vor merge pe jos în grupuri mici de aproximativ 10 – un proces care ar salva echipamente și vieți, dar ar fi mult mai lent.

Luni de planificare cu Statele Unite au fost ignorate în a patra zi, iar contraofensiva deja întârziată, menită să ajungă la Marea Azov în două-trei luni, a fost aproape oprită.

Principalele constatări din raportarea contraofensivei includ aceste date:

● 70% din trupele uneia dintre brigăzile care conduceau contraofensiva și echipate cu cele mai noi arme occidentale, au intrat în luptă fără experiență de luptă.

● Eșecurile Ucrainei pe câmpul de luptă au dus la divergențe cu Statele Unite ale Americii cu privire la modul cel mai bun de a trece prin apărarea profundă a Rusiei.

● Comandantul forțelor americane din Europa nu a putut lua legătura cu comandantul superior al Ucrainei timp de câteva săptămâni în prima parte a campaniei, pe fondul tensiunii legate de deciziile de pe câmpul de luptă.

● Fiecare parte a dat vina pe cealaltă pentru greșeli sau calcule greșite. Oficialii militari americani au ajuns la concluzia că Ucraina nu a avut nicio tactică militară de bază, inclusiv utilizarea recunoașterii la sol pentru a înțelege densitatea câmpurilor minate. Oficialii ucraineni au spus că americanii nu par să înțeleagă modul în care dronele de atac și alte tehnologii au transformat câmpul de luptă.

● În total, Ucraina a reluat doar aproximativ 200 de mile pătrate de teritoriu, cu un cost de mii de morți și răniți și miliarde de ajutor militar occidental doar în 2023.

Frustrare de ambele părți

Oficialii americani au devenit din ce în ce mai agitați în timpul verii din cauză că Ucraina nu dedica suficiente forțe uneia dintre axele sudice, având în vedere viziunea americană asupra valorii sale strategice.

Oficialii americani au considerat că împărțirea de aproximativ 50-50 a forțelor ucrainene este o combinație greșită și au dorit ca mai multe forțe să fie mutate în sud.

Dar evaluarea abordării Kievului și solicitarea schimbărilor a fost o sarcină delicată. Un ofițer care a făcut acest lucru a fost generalul Christopher Cavoli, care, în calitate de șef al Comandamentului European al SUA, a supravegheat o mare parte din efortul Pentagonului de a antrena și echipa armata Ucrainei. Milley, dimpotrivă, a dat adesea un ton mai optimist, motivațional.

Cavoli, totuși, nu a putut ajunge la Zalujnîi în timpul unei bune părți a verii, o fază critică a contraofensivei, au spus trei persoane familiare cu problema. Cavoli a refuzat să comenteze această problemă. Un înalt oficial ucrainean a remarcat că Zalujnîi a vorbit cu Milley, omologul său direct, pe tot parcursul campaniei.

În august, și Milley începuse să manifeste o oarecare frustrare. El „a început să-i spună lui Zalujnîi: „Ce faci?!””, a spus un oficial înalt al administrației Biden.

Ucrainenii au insistat că Occidentul pur și simplu nu le dă puterea aeriană și alte arme necesare pentru ca o strategie combinată de arme să reușească. „Vreți să continuăm cu contraofensivă, vreți să arătăm progresele strălucitoare din prima linie”, a declarat Olha Stefanishina, viceprim-ministru pentru integrarea europeană și euro-atlantică a Ucrainei. „Dar noi nu avem avioane de luptă, ceea ce înseamnă că vreți să ne sacrificăm soldații și să acceptăm însuși faptul că nu îi putem proteja.”

În iulie, când Ucraina a rămas fără obuze de artilerie și contraofensiva s-a clătinat, administrația Biden și-a schimbat poziția privind furnizarea Ucrainei de muniții cu dispersie de artilerie, președintele anulând îngrijorarea Departamentului de Stat că riscurile reputaționale erau prea mari, având în vedere istoricul armei de ucidere sau rănire a civililor.

Decizia cheie finală privind transferurile de arme a venit în septembrie, când administrația a fost de acord să ofere o variantă a Sistemului de rachete tactice al armatei, cunoscută sub numele de ATACMS. Rachetele nu erau varianta de lovitură profundă pe care o solicitase Kievul, Statele Unite optând în schimb pentru o armă cu rază mai scurtă de acțiune care aruncă submuniții în grup.

De-a lungul contraofensivei, Ucraina a continuat să lovească mult în spatele liniilor inamice în efortul de a slăbi forțele ruse și de a semăna panică în societatea rusă.

Kievul nu are permisiunea de a folosi arme occidentale pentru lovituri asupra Rusiei, așa că a fost folosită în schimb o flotă de drone. Unii au reușit să atingă ținte la Moscova, în timp ce alții au deteriorat depozitele de petrol rusești de-a lungul Mării Negre. Dronele navale au lovit cu succes și navele din flota rusă a Mării Negre.

Ucraina a câștigat recent teren în regiunea de sud Herson, stabilind poziții de trupe pe malul de est al râului Nipru, dar nu este clar cât de mult armament – în special artilerie – a fost mutat peste râu pentru a amenința liniile de aprovizionare rusești care provin din Crimeea.

Ucraina a încetat să mai ceară mai multe tancuri și vehicule de luptă, în ciuda faptului că a făcut lobby intens pentru ele pe parcursul primului an de război.

„Multe dintre arme”, a spus un oficial militar ucrainean de rang înalt, „ar fi fost relevante anul trecut”. La sfârșitul lunii septembrie, într-o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost întrebat de ce armata sa a continuat să utilizeze atât de multe forțe în est și nu în sud. Zelenski a spus că, dacă rușii ar pierde estul, ar pierde războiul, potrivit unei persoane familiarizate cu conversația.

Zelenski a recunoscut și că există opinii diferite între unii dintre comandanții săi, a spus persoana. Dar majoritatea oficialilor militari ucraineni de rang înalt au continuat să creadă că folosirea mai multor trupe într-o parte a frontului nu ar forța o victorie.

Apoi, în data de 1 noiembrie, într-un interviu cu The Economist, Zalujnîi a recunoscut ceea ce era de nespus anteruior – războiul a ajuns „un impas”.