YouTube, penalizare de 170 de milioane de dolari pentru că a colectat date de la copii

YouTube, penalizare de 170 de milioane de dolari pentru că a colectat date de la copii
foto: Pixabay

Google, parte a grupului Alphabet, şi divizia sa YouTube vor plăti o penalizare de 170 de milioane de dolari pentru a închide o investigaţie legată de încălcarea legii federale referitoare la colectarea de informaţii personale de la copii, a anunţat miercuri Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din Statele Unite, transmite Reuters preluat de news.ro.

YouTube a fost acuzată că a urmărit utilizatorii canalelor pentru copii utilizând cookies fără acordul părinţilor, pentru a obţine milioane de dolari prin intermediul publicităţii ţintite, transmite Reuters preluat de news.ro.

Acordul convenit miercuri cu FTC şi cu biroul procurorului general din New York, care vor primi 34 de milioane de dolari, este cel mai mare de la adoptarea unei legi care interzice colectarea de informaţii despre copiii cu vârste de până la 13 ani, intrată în vigoare în 1998. Legea a fost revizuită în 2013 pentru a include cookies, care sunt folosite pentru a urmări obiceiurile utilizatorilor de internet.

Suma este însă mică faţă de veniturile companiei. Alphabet, care generează circa 85% din venituri din vânzările de spaţiu publicitar şi tehnologie pentru publicitate, a raportat în iulie venituri aferente trimestrului doi în valoare de 38,9 miliarde de dolari.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`