Volodimir Zelenski a evaluat modul în care fiecare țară din Uniunea Europeană sprijină Ucraina. Șeful de la Kiev spune despre România că „știe ce este demnitate” și este convins că țara noastră va fi alături de ei într-un moment crucial.
Președintele Ucrainei nu a ezitat nici să aducă critici la adresa Ungariei, atunci când a venit rândul acestei țări și a ținut să facă o serie de precizări cu privire la modul în care statul a acționat în aplicarea sancțiunilor pentru Rusia.
Președintele Ucrainei a descris, într-un mod scurt, modul în care țările din UE au sprijinit Ucraina după invazia Rusiei. „România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”, a spus Volodimir Zelenski despre țara noastră.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, România a sprijinit statul vecin cu ajutoare umanitare și a primit un număr important de refugiați de peste graniță.
În ceea ce privește alte state din UE, Zelensky a spus că Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Grecia și Croația și Finlanda sunt alături de Ucraina. În același timp s-a exparimat cu privire la convingerea că Malta, Danemarca și Spania vor fi cu siguranță convinse.
Președintele Ucrainei a menționat în discursul său și Ungaria, pe care a criticat-o și despre care a spus că „trebuie să te hotărăști în tabăra cui ești”.
„Vreau să mă opresc aici şi să fiu onest. Odată pentru totdeauna. Trebuie să te hotărăşti cu cine eşti (…) Ai îndoieli dacă să impui sancţiuni sau nu? Ai îndoieli dacă să laşi armele să treacă sau nu? Ai îndoieli dacă să faci comerţ cu Rusia sau nu? Nu mai este timp pentru îndoieli.
Trebuie să te decizi acum. Credem în tine. Avem nevoie de sprijinul tău. Credem în oamenii tăi”, a spus Volodimir Zelenski cu privire la poziția Ungariei în conflictul dintre Rusia și Ucraina, potrivit Antena 3.