Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, susține că este „prea devreme” să se bucure după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odesa salutată unanim, potrivit AFP.
„În momentul de faţă, este prea devreme să tragem concluziile şi să facem previziuni”, a declarat el în alocuţiunea sa video.
„Să aşteptăm să vedem cum va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată”, a spus Zelenski.
Pentru prima dată de la începutul războiului provocat de Rusia acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a navigat de la Odesa, pe Marea Mediterană, către portul Tripoli din Liban, în conformitate cu un acord internațional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială.
„Portul a redevenit operaţional, exporturile au fost reluate, putem spune că este un prim semnal pozitiv că vom reuşi să stopăm criza alimentară mondială”, a adăugat preşedintele ucrainean.
„Este responsabilitatea partenerilor noştri, în special a Naţiunilor Unite şi a Turciei” de a garanta aceste livrări, a insistat Volodimir Zelenski.
Ucraina şi Rusia au semnat la 22 iulie, la Istanbul, cu ONU şi Turcia, un acord pentru a debloca exporturile de cereale în faţa riscului de foamete în lume. Cei doi beligenranţi au parafat două texte identice dar separate, la solicitarea ucrainenilor care refuză să semneze cu ruşii.
A doua zi după încheierea acordului, atacuri ruseşti au vizat portul Odesa.