CES 2013: Sony prezintă display-urile Triluminous ce folosesc "puncte cuantice" pentru a reda culorile

CES 2013: Sony prezintă display-urile Triluminous ce folosesc "puncte cuantice" pentru a reda culorile

Sony a fost primul producător ce a prezentat TV cu ecran OLED 4K dar nu a fost singurul. În ce privește însă display-urile Triluminous, sunt singurele dispozitive care folosesc puncte cuantice, semiconductori ce folosesc nanocristale atât de mici încât prezintă proprietăți cuantice, adică emit lumină doar la o lungime de undă predeterminată. Ca rezultat, display-urile respective au gama de culori pe care o pot reda cu circa 50% mai mare față de display-urile LED obișnuite, relatează TheVerge.

La baza tehnologiei acestor display-uri stă un led plasat într-un tub de sticlă ce are încorporate puncte cuantice roșii și verzi. LCD-urile obișnuite folosesc un LED albastru înconjurat de o peliculă fosforescentă ce produce lumină care apoi e trecută prin filtre roșu, verde și albastru pentru a putea reda punctele multicolore de pe ecran. Problema este că aceste filtre nu sunt perfecte, pe lângă lungimea de undă de bază mai scapă și lungimi de undă adiacente, spre exemplu filtrul roșu lasă să treacă și ceva lumină portocalie.

Tags: