Comisia Europeană propune un încărcător comun pentru dispozitivele electronice. Încărcătorul și telefonul ar urma să fie vândute separat

Comisia Europeană propune un încărcător comun pentru dispozitivele electronice. Încărcătorul și telefonul ar urma să fie vândute separat
Foto simbol: Pixabay

Portul de încărcare și tehnologia de încărcare rapidă ar putea fi armonizate, iar USB-C ar putea deveni portul standard pentru toate telefoanele inteligente, tabletele, camerele, căștile, difuzoarele portabile și consolele video portabile, conform propunerii de directivă pe care a prezentat-o joi Comisia Europeană. Totodată, Executivul comunitar propune ca încărcătorul și dispozitivul electronic să fie vândute separat.

„Consumatorii europeni vor putea utiliza un singur încărcător pentru toate produsele electronice portabile”

„Consumatorii europeni au fost frustrați suficient de mult în ceea ce privește încărcătoarele incompatibile care le umplu sertarele. Am acordat industriei destul timp pentru a-și găsi propriile soluții, acum este momentul să se ia măsuri legislative pentru un încărcător comun. Acesta este un câștig important pentru consumatorii noștri și pentru mediu și în conformitate cu ambițiile noastre verzi și digitale”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

Dacă se concretizează, inițiativa va reprezenta un pas important pentru a spori confortul și pentru a reduce deșeurile, spune și Thierry Breton, comisarul pentru piață internă.

„Încărcătoarele alimentează toate dispozitivele noastre electronice esențiale. Cu tot mai multe dispozitive existente pe piață, se vând din ce în ce mai multe încărcătoare care nu sunt interschimbabile sau nu sunt necesare. Dorim să punem capăt acestei situații. Datorită propunerii noastre, consumatorii europeni vor putea utiliza un singur încărcător pentru toate produsele electronice portabile – un pas important pentru a spori confortul și a reduce deșeurile”, a afirmat comisarul european.

Concret, Comisia Europeană propune:

  • Un port de încărcare armonizat pentru dispozitivele electronice: USB-C va fi portul comun. Aceasta va permite consumatorilor să își încarce dispozitivele cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului.
  • Tehnologia de încărcare rapidă armonizată va contribui la prevenirea faptului că diferiți producători limitează în mod nejustificat viteza de încărcare și va ajuta la asigurarea faptului că viteza de încărcare este aceeași atunci când se utilizează orice încărcător compatibil pentru un dispozitiv.
  • Separarea vânzării unui încărcător de vânzarea dispozitivului electronic: consumatorii vor putea cumpăra un nou dispozitiv electronic fără un încărcător nou. Acest lucru va limita numărul încărcătoarelor nedorite sau neutilizate. Se estimează că reducerea producției și eliminării noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deșeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an.
  • Informații mai pertinente pentru consumatori: producătorii vor trebui să furnizeze informații relevante cu privire la performanța de încărcare, inclusiv informații privind puterea cerută de dispozitiv și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorii vor putea vedea mai ușor dacă încărcătoarele lor pe care le posedă îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau vor putea să aleagă un încărcător compatibil. Împreună cu celelalte măsuri, acest lucru ar ajuta consumatorii să limiteze numărul de încărcătoare noi achiziționate și i-ar ajuta să economisească 250 de milioane EUR pe an care ar fi cheltuiți cu achiziții inutile de încărcătoare.
Ultima oră
23:58 - Guvernul se va reuni luni pentru a remedia situația școlilor private. Dan Vîlceanu: Se mai întâmplă asemenea lucruri. E fost o eroare, pur și simplu
23:43 - Gabriela Firea: PNL a pierdut alegerile, dar pune condiții. Noi nu suntem umbrela lor / Nu e adevărat că eu, Grindeanu și Tudose împingem PSD la guvernare (VIDEO)
23:21 - Anca Dragu: Întâlnirea de luni Ciucă – Cioloș nu e una de negociere. PNL şi PSD împing spre un cabinet minoritar. USR nu susține un astfel de guvern
22:52 - Loteria de Vaccinare, a patra extragere săptămânală. Care e numărul câștigător al marelui premiu de 100.000 de lei
22:35 - CSM: Noile restricţii anti-COVID nu se aplică instanţelor şi parchetelor
22:24 - Florin Roman (PNL): Am refuzat o eventuală intrare în Guvern acum a PSD / Sper ca la USR să nu găsim oameni care ne înjură toată ziua pe noi și pe președintele Iohannis sau care ne acuză că ne-am luat cu X sau cu Y (VIDEO)
21:54 - Accesul în sediile ANAF se va face doar cu certificat verde COVID, începând de luni
21:40 - Cristian Diaconescu (PMP), despre criza politică: Partidele stau cu ochii pe sondaje și sunt mai specialiste în ce trebuie să facă ceilalți (VIDEO)
21:17 - Protest în Capitală. Oamenii manifestează împotriva restricțiilor și vaccinării (VIDEO)
20:56 - Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală e de 40% la populaţia adultă. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare