O planetă dintr-un alt sistem solar a fost DESCOPERITĂ cu ajutorul cercetătorilor AMATORI. Ce se ştie despre planetă

O planetă dintr-un alt sistem solar a fost DESCOPERITĂ cu ajutorul cercetătorilor AMATORI. Ce se ştie despre planetă
Sursă foto: NASA

O exoplanetă a fost descoperită într-un sistem solar ce conţine două stele şi care se află la o distanţă de câteva sute de ani lumină, totul cu ajutorul cercetătorilor amatori, relatează CNN.

Denumită generic „K2-288Bb”, exoplaneta descoperită se află în Constelaţia Taurului, la o distanţă de Pământ de 226 de ani lumină. Altfel spus, pentru a ajunge la ea, ar fi necesară o călătorie de 226 de ani cu viteza luminii – adică cu aproximativ 300.000.000 de metri pe secundă.

Exoplaneta „K2-288Bb” este de două ori mai mare decât Pământul şi îşi are orbita în aşa-numita „zonă locuibilă” – adică în zona în care, teoretic, există condiţiile propice apariţiei vieţii. Cercetătorii nu au putut, însă, stabili dacă planeta este gazoasă (precum Jupiter sau Saturn) sau dacă este o planetă telurică (precum Pământul).

În plus,”K2-288Bb” se află într-un sistem solar cu două stele (adică într-un sistem binar), completând o orbită în jurul unei dintre stele odată la 31,3 zile.

„Este o descoperire entuziasmantă datorită modului în care a fost făcută, datorită orbitei temperate şi datorită faptului că planetele de această mărime par să fie destul de neîntâlnite”, a precizat Adina Feinstein, absolvent al Univeristatii din Chicago, implicată în proiect.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul cercetătorilor amatori ai platformei online Zooniverse, utilizând date obţinute de satelitul Kepler, specializat pe descoperirea exploanetelor şi între timp scos din uz de către NASA.

Potrivit datelor NASA, până la data actuală au fost descoperite 3.869 de exoplanete, existând și 2.898 de posibili candidaţi. Au fost descoperite, de asemenea, şi 2.886 de sisteme planetare –unele dintre ele conţinând mai mult de o planetă.

Ultima oră
19:14 - Grav accident la ieșire din Timișoara. Un om a murit și doi au fost răniți (VIDEO)
18:54 - Sorin Grindeanu: Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor – de 13 ani se lucrează la centura de la Tecuci. Zici că e centura Parisului (VIDEO)
18:35 - Doar 8.103 persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultima zi. Datele complete
18:09 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 5 – 11 decembrie. Săgetătorii să fie foarte atenți ce vorbesc, cu cine vorbesc și ce promisiuni fac (VIDEO)
17:41 - Sorin Grindeanu: Eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti, pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare. Dacă am renunța la taxă, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR
17:14 - Vaslui: Un tânăr care suferă de depresie şi-a tăiat gâtul cu drujba. El a fost dus cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost operat
16:48 - Sorin Grindeanu: În România nu avem cotă unică, asta e o prostie / S-a convenit ca la anul să avem o discuție așezată, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal
16:26 - Tânără cu dizabilităţi dintr-un centru din Vâlcea, cu fractură la un picior netratată de jumătate de an şi cu malnutriţie severă / Parchetul a deschis dosar penal
15:47 - Sorin Grindeanu: Judeţele Brăila şi Galaţi au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Podul trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor
15:22 - Austria are câini noi de pază