Facebook nu va introduce butonul ”Dislike” pe Facebook, dar ar putea integra o funcție similară

Facebook nu va introduce butonul ”Dislike” pe Facebook, dar ar putea integra o funcție similară
Foto: icgeeks.org

Facebook nu va introduce butonul ”Dislike”, însă ar putea integra o funcție similară, informează NewsTalk.

Cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri organizată joi, că a luat în considerare să introducă butonul „Nu îmi place/ Dislike”, dar a decis în cele din urmă să renunţe, considerând că ar avea o conotaţie „prea negativă”.

Totuși, compania lucrează la dezvoltarea unei alte funcţii care să exprime un sentiment similar cu acela de a nu aprecia o stare, dar care să nu încurajeze utilizatorii să voteze efectiv împotriva unei postări care nu le place.

„Trebuie să ne dăm seama care este cel mai corect mod de abordare, pentru ca această funcţie să fie o forţă a binelui, nu o forţă negativă”, a declarat Marc Zuckerberg, aflat în Menlo Park, California.

O astfel de funcţie ar putea avea sens când un prieten virtual anunţă decesul unei persoane şi împărtăşeşte o informaţie despre o nedreptate socială, dar nu i-ar „inspira” pe utilizatori să-şi intimideze prietenii care publică prea multe fotografii cu bebeluşi şi prea multe actualizări de stare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`