Google va interzice accesul la serviciile sale pentru anumite variante de Android. Ce posesori de smartphone vor fi afectați direct de noua decizie

Google va interzice accesul la serviciile sale pentru anumite variante de Android. Ce posesori de smartphone vor fi afectați direct de noua decizie
Foto: Pixabay.com

Începând cu luna septembrie, Google va interzice accesul la serviciile sale pentru utilizatorii care folosesc Android 2.3.7 – Gingerbred, dar și versiunile anterioare.

Utilizatorii acestor versiuni nu vor mai putea accesa serviciile Google începând cu data de 27 septembrie. Decizia a fost anunțată oficial de companie și vine ca o măsură de prevenire a siguranței utilizatorilor.

Printre cele mai utilizate aplicații Google, pe telefonul mobil se numără: YouTube, Google Maps, Gmail dar și Google Drive. În momentul în care vor accesa aplicațiile, clienții vor primi un mesaj de eroare.

Cum ar putea fi accesate serviciile Google în continuare dacă aveți Android 2.3.7

Decizia îi vizează în special pe utilizatorii noi, care vor încerca să se autentifice în aplicație cu un cont și o parolă nouă, personală.

Pentru persoanele deja autentificate în Google, schimbările și restricțiile nu vor fi aplicate în totalitate, notează Phonearena.